"Oamenii observă culorile unei zile numai la sfârşit şi la început, dar pentru mine este destul de clar că ea combină o multitudine de nuanţe şi tonuri, cu fiecare moment care trece. O singură oră poate consta în mii de culori diferite.”

Descriere:

Este anul 1939. Germania nazistă. Ţara îşi ţine răsuflarea. Moartea nu a avut niciodată mai mult de lucru, şi va deveni chiar mai ocupată. Liesel Meminger şi fratele ei mai mic sunt duşi de catre mama lor să locuiască cu o familie socială în afara oraşului München. Tatăl lui Liesel a fost dus departe sub şoapta unui singur cuvânt nefamiliar - Kommunist -, iar Liesel vede în ochii mamei sale teama unui destin similar. 

Pe parcursul călătoriei, Moartea îi face o vizită băieţelului şi o observă pe Liesel. Va fi prima dintre multe întâlniri apropiate. Lângă mormântul fratelui ei, viaţa lui Liesel se schimbă atunci când ea ridică un singur obiect, ascuns parţial în zăpadă. Este Manualul Groparului, lăsat acolo din greşeală, şi este prima ei carte furată. Astfel începe o poveste despre dragostea de cărţi şi de cuvinte, pe măsură ce Liesel învaţă să citeasca cu ajutorul tatălui ei adoptiv, care cânta la acordeon. În curând, va fura cărţi de la incendierile de cărţi organizate de nazişti, din biblioteca soţiei primarului, şi de oriunde le mai putea găsi. Hoţul de cărţi este o poveste despre puterea cuvintelor de a crea lumi. Cu o scriitură superb măiestrită şi arzând cu intensitate, premiatul autor Marcus Zusak ne-a dăruit una dintre cele mai durabile poveşti ale timpurilor noastre.

Un om nu are o inimă ca a mea. Inima omenească este o linie, în timp ce a mea este un cerc şi posed abilitatea infinită de a fi la locul potrivit la momentul potrivit. Consecinţele acestui lucru sunt că mereu găsesc oameni în cel mai bun moment al lor şi în cel mai rău. Văd urâţenia şi frumuseţea lor şi mă întreb cum poate cineva să fie în două feluri în acelaşi timp. Totuşi, ei au un lucru pe care îl invidiez. Oamenii, lăsând la o parte orice altceva, au bunul-simţ de a muri.

Recenzie:

De mică bunica obișnuia să-mi spună că sunt două certitudini în viață pentru om. Primul-te naști, iar al doilea-mori. Moartea este un fenomen simplu, dar noi oamenii tindem să-l complicăm, în mare parte datorită lipsei de cunoaștere, în fond nimeni nu a stat față în față cu moartea, aflându-i cele mai ascunse secrete.

Titlul m-a atras imediat, chiar înainte să știu despre ce se vorbește în carte, dar când am aflat că însăși moartea este aceea care relatează evenimentele nu am putut rezista. De altfel care persoană dornică să cunoască necunoscutul nu vrea să știe ce ”gândește” moartea. Desigur părțile care cuprind perioade istorice sunt și ele interesante și captivante, însă motivul central pentru care m-am apucat de carte este această viziune diferită pe care nu am mai întâlnit-o până acum.

”Moartea” urmărește povestea unei fete de numai 10 ani , Liesel Meminger într-o Germanie nazistă, în care un conducător autoritar și nemilos își lasă amprenta asupra lumii încercând să distrugă toate valorile umane(știți despre cine vorbesc). Liesel Memingerest e dată spre adopție imediat ce frățiorul ei moare, intră într-o lume cu totul diferită și necunoscută unui copil asemeni ei, ea fiind acel personaj capabil să schimbe fațada lumii prin simpla puritate regăsită în acțiunile ei. Liesel va fi adoptată de o familie iubitoare, familia Huberman, care o învață pe copilă cele mai importante lecții din viață-ce este iubirea, speranța și mila. Povestea începe cu Liesel aflată în fața clasei pusă în situația să citească de către profesoara ei, moment în care restul clasei începe să râdă de ea pentru că aceasta nu știe să scrie și să citească. Liesel se hotărăște să învețe să citească ți să scrie, iar Ruby un băiat neobișnuit devine ajutorul ei.

” Din multe puncte de vedere, a lua un băiat ca Rudy înseamnă a fura- atât de multă viață, atât de multe lucruri pentru care să trăiască- și totuși, cumva, sunt sigură că i-ar fi plăcut să vadă dărâmăturile înfricoșătoare și cerul cum se umflă în acea noapte în care el s-a stins. Ar fi plâns și s-ar fi întors și ar fi zambit dacă ar fi putut să vadă pe hoțul de cărți stând în mâini și genunchi, lângă trupul lipsit de viață. Ar fi fost bucuros să vadă cum ea l-a sărutat pe buzele prăfuite, lovite de suflul exploziei unei bombe.

Da știu.

În toată întunecimea inimii mele care bate în noapte, știu. Ar fi fost încântat. Vedeți?

Orice moarte are o inima.”

Ruby este un băiat diferit si nu doar prin faptul că la vârsta de 10 ani el privește fetele ca pe niște ființe delicate pe care vrea să le sărute, lucru puțin așteptat de la cineva de vârsta lui care în mod normal s-ar bate cu o fată în loc să o sărute, dar și pentru că și-a înnegrit pielea ca să semene cu atletul său favorit.

Tatăl adoptiv al acesteia, Hans Huberman  o ajută să învețe în nopțile î care fata nu poate să adoarmă, lectura fiind leacul cel mai potrivit. Nopțile fetei sunt petrecute la subsolul casei unde aceasta este învățată să scrie, nu pe foi ci pe pereți. Totuși lecțiile sunt întrerupte imediat ce un evreu apare la ușa familiei Huberman. Max este fiul unui om care îi salvase în Primul război mondial viața lui Hans Huberman, iar drept urmare familia l-a primit pe tânăr imediat în căminul lor. Dacă la începutLiesel a fost speriată de musafir, sau mai bine zis de ceea ce însemna să fi văzut ca evreu, treptat fata a găsit în Max un prieten, unul care să o completeze. Nu așa cum era Ruby, Max era partenerul ei la cititul cărților și cel care îi împărtășea coșmarurile provenite din teamă.

Liesel Memingerest este aici întruchiparea speranței în infern ca să spun așa. Într-o lume în care cărțile sunt arse și ascunse de ochii lumii, ea are curajul să fure cărți datorită dorinței de cunoaște, de a evada prin intermediul cărților, asemeni multora dintre noi, într-o altă lume. Ea le citește oamenilor terifiați din cauza războiului, în timpul bombardamentelor, ajutând-i astfel să uite de pericolul și amenințarea morții. În ”Hoțul de cărți”, cuvintele sunt legătura dintre oameni. Prin cuvinte-cărți-, oamenii sunt capabili să spere că mai există viață dincolo de mizeria războiului.

Cartea prezintă într-un mod dur,viața din Al doilea război mondial, dintimpul nazismului. Chinurile la care erau supuși oamenii pentru a reuși să-și prelungească existențasunt descrise într-un mod profund, făcându-te să simți o parte din nenorocirile existente atunci. Peisajele sunt astfel construite încât să nu se îndepărteze de realitatea istorică și de ”legile impuse de nazism în acea perioadă.

” Mai întâi culorile

Apoi, oamenii.

Așa văd lucrurile de obicei.

Sau cel puțin așa încerc.

Uite un mic adevăr: Vei muri. ”

„- E moartă, zise Jem.

- Eşti sigur?

Will nu-şi putea lua privirea de la faţa femeii. [...] Se apropie de ea şi-i atinse braţul. Îl simţi rigid şi rece.

- Păi, nu prea-mi răspunde la avansuri, zise el mai vesel decât se simţea, aşa că n-are cum să nu fie moartă.

- Sau e o femeie cu gusturi bune şi înzestrată cu raţiune. „

Descriere :

Tessa Gray, o adolescentă de şaisprezece ani, traversează oceanul pentru a-şi găsi fratele. Destinaţia ei este Anglia, în plină epocă victoriană, dar ceva terifiant o aşteaptă în Lumea de Jos a Londrei, unde vampiri, vrăjitori şi alte creaturi supranaturale bântuie străzile iluminate cu gaz.

Numai vânătorii de umbre, războinici hotarâţi să scape lumea de demoni, menţin cât de cât ordinea în acest haos. Răpită de misterioasele Surori Intunecate, membre ale unei organizaţii secrete numite clubul Pandemonium, Tessa află curând că ea însăşi face parte din Lumea de Jos şi că este posesoarea unui talent rar: puterea de a se transforma, după propria-i voinţă, într-o altă persoană. Însă Magistrul, o figură misterioasă care conduce clubul, nu se va da în lături de la nimic pentru a face ca puterea Tessei să-i aparţină.

Fără prieteni şi hăituită, Tessa se refugiază la vânătorii de umbre de la Institutul din Londra, care jură să-i găsească fratele dacă ea îşi va folosi puterea pentru a-i ajuta. Tessa descoperă că e fascinată, în aceeaşi măsură, de doi prieteni buni: James, a cărui frumuseţe fragila ascunde un secret mortal, şi Will, cel cu ochi albastri, ale cărui stări de spirit schimbătoare, alături de o ironie caustică îi ţin pe toţi la distanţă... pe toţi în afară de Tessa. Pe măsură ce căutarea lor îi atrage tot mai adânc în inima unei urzeli oculte care ameninţă să-i distrugă pe vînătorii de umbre, Tessa îşi dă seama că ar putea fi nevoită să aleagă între a-şi salva fratele şi a-şi ajuta noii prieteni să salveze lumea… şi că dragostea poate fi cea mai periculoasă magie.

“Jessamine se feri de ziar ca şi cum ar fi fost un şarpe.

-O doamnă nu citeşte ziarul. Poate doar paginile mondene sau ştirile legate de teatru. Nu mizeria asta.

- Dar tu nu eşti o doamnă, Jessamine...zise Charlotte.

- Vai de mine! zise Will. Asemenea adevăruri crude, dimineaţa, nu fac bine la digestie.”

Recenzie:

Seria Dispozitive infernale este concepută ca un început pentru Instrumente mortale, cea din urmă având acţiunea concentrată în zilele noastre, în schimb prima este în secolul trecut.

Cassandra Clare a reușit să se impună prin cărţile ei și să câștige admiraţia a mii de cititori adolescenţi care așteaptă de fiecare dată cu nerăbdare continuarea seriilor ei. Am citit seria aceasta cu mult timp în urmă, cred că aproximativ acum doi ani dacă nu și mai mult, însă până acum nu am avut suficient timp să-i fac recenzia.

Cartea este pur și simplu grozavă, iar dacă te regăsești în grupul cititorilor romanelor de dragoste sau a celor horror ești binevenit să te apuci de această serie. Pe lângă povestea incredibilă care s-a ridicat la nivelul așteptărilor mele, întâlnești personaje diversificate, femei puternice îndeosebi care se ridică la nivelul bărbaților, adevărați vânători de umbre, lucru important ţinând cont de perioada în care este relatată acţiunea.

Perioada victoriană a Londrei se potrivește perfect  povestirii, iar autoarea are grijă ca de fiecare dată amănuntele să fie respectate, de pildă cum vânătorii de umbre nu ies în evidenţă, cum fenomenele paranormale nu acaparează societatea londoneză și cum demonii, vrăjitorii, vracii, nephilimii și celelalte creaturi supranaturale sunt păstrate în ”Lumea de jos” fiind ascunsă.

Cele mai înspăimântătoare lucruri, fiinţe, creaturi spuneţile cum vreţi sunt creaturile metalice care practic au viaţă și nu au în același timp. Sunt roboţi construiţi atât pe bază tehnologică lucru surprinzător când în perioada victoriană cât și pe magie, dar cel mai înfiorător lucru este modul cum sunt făcuţi să pară că au viaţă proprie. Persoanelor normale li se desface carnea și musculatura de pe oase, aceasta fiind aplicată roboţilor, care prin magie neagră reușesc să o păstreze oarecum pe suprafaţa corpului. Singurul lor defect este capacitatea redusă de a procesa informaţiile și mimica imposibil de descifrat, lucruri care îi demască imediat în faţa vânătorilor de umbre.

Cred că atenția la detalii a autoarei este ceea ce ne face să iubim această serie atât de mult. Locurile, acțiunea, personajele, faptele sunt bine structurate astfel încât să nu apară situaţii fosţate ca în alte serii. De altfel cărţile citite de Tessa și din care sunt redate fragmente și scene din viaţa personajelor arată documentaţia bine pusă la punct a autoarei.

„ - Există ceva ce nu iei în glumă ?

- Nu-mi vine nimic în minte.

- Ştii, zise Gabriel, într-o vreme credeam că am putea fi prieteni, Will.

- Într-o vreme credeam că sunt dihor, zise Will, dar s-a dovedit o iluzie provocată de opiu. Ştiai că are un asemenea efect? Fiindcă eu n-am ştiut.”

Ce nu mi-a plăcut a fost faptul că deși autoarea este bogată în detalii despre acțiune, ţine ascunsă viaţa și dramele peronajelor : de ce Will ţine la distanţă orice persoana care vrea să se apropie prea mult de el, de ce Jem depinde atât de mult de opiu și dacă există cale de scăpare și cum Charlotte a devenit Seful vânătorilor de umbre, cine sunt părinţii Tessei și multe altele care vor fi dezvăluite în următorul volum.

”Ai avut vreodată coșmarul acela groaznic în care te cufunzi în întuneric, în care te simți pierdut, rătăcit, coșmarul acela în care alergi și alergi, te zbați, încerci să fugi, să o iei la goană, dar nu faci nicio mișcare? Coșmarul în care simți cum se apropie pericolul, în care toate simțurile tale sunt în alertă și ești conștient că trebuie să faci ceva până nu e prea târziu, însă nu poți clinti un mușchi? Coșmarul acela în care frica te macină, corpul îți paralizează și singurul lucru pe care îți vine să îl faci e să țipi după ajutor, asta dacă ai mai avea forța să deschizi gura? Ei bine, eu îl am aproape în fiecare seară.”

Descriere:

Al treilea Război Mondial a luat sfârşit, iar România anului 2046 este Regat. Logodită cu prinţul Alex şi fiică a Ministrului de Interne, tânăra Diane trăieşte o viaţă luxoasă şi lipsită de griji, ocupată cu discursuri, dileme cu cea mai potrivită garderobă a zilei şi păstrarea aparenţelor cuplului regal.

Printre petreceri, călătorii obositoare, speech-uri învățate pe de rost și accesele de furie ale prinţului, Diane contemplă fără prea mult entuziasm un viitor previzibil. Însă viața i se schimbă complet într-o singură noapte, atunci când este răpită de către un grup de rebeli, pentru care guvernarea autoritară a regatului întruchipează răul absolut.

Acţiune, răsturnări neaşteptate de situaţie, intrigi, romance – iţele unei poveşti în care eroina învaţă două adevăruri cruciale: nimeni nu este cine pare la prima vedere, iar alegerile luate au întotdeauna consecințe.

Va reuși Diane să risipească misterul și, mai ales, va reuși să descopere în final care este adevărata ei identitate?

Dacă te-a atras trilogia Jocurile foamei, trebuie să citeşti Ultimul avanpost. Vei fi fascinat!” (Radical Art)

O distopie în context autohton care, culmea!, îţi este în acelaşi timp foarte familară, dar şi exotică. O alegere perfectă pentru serile târzii.” (Anna Vary)

Recenzie:

Știți cărțile acelea pe care ați dori să le citiți, dar descrierea de pe spate nu vă încântă și renunțați la ele, sau acele cărți bune care la prima vedere par un stereotip ori o copie transpusă în ceva mai banal al unui roman de succes, sau cea mai mare problemă a mea, nu știți nimic de autor și nu ați auzit despre acea carte așa că o așezați din nou pe raft și plecați fără să o cumpărați, ei cam așa aș descrie eu cartea asta. Spre deosebire de alte cărți publicate de autorii noștri, Ultimul avanpost are o copertă reușită care se potrivește perfect cu viziunea post apocaliptică a autoarei, însă ca să fiu sinceră, descrierea nu m-a atras. Când am auzit despre Al Treilea Război Mondial și de România Regat, da sigur de parcă România ar rezista unui Război Mondial de amploare și să mai și devină Regat pe urmă, am zis gata nu am ce citi. Iar în ceea ce privește descrierea prințesei, nici gând, eu una  nu i-am dat nicio șansă. Totuși am ajuns să am cartea datorită bunicului meu care a văzut că mă uitam la ea și care a crezut că nu am bani la mine ca să mi-o cumpăr așa că a cumpărat-o el pentru mine.

Cartea este ușor de citit și dacă te străduiești o poți termina într-o singură zi. Accentul este deplasat de pe personaje pe acțiune. Totul este descris în amănunt, cu mici ezitări pe alocuri, probabil pentru că autoarea își dorește ca cititorii să se regăsească în peisaj și să-l modeleze și ei într-un oarecare fel. Oricum pentru unul din primele volume dispotice ale literaturii noastre este foarte reușit.

„Sunetul pe care îl face un glonț când străpunge pielea e îngrozitor, oribil, grotesc, e surd, difuz, dar dacă te concentrezi, poți să îl distingi. Un poc, glonțul intră, iar viața iese din corp. E chiar simplu, dacă stai să te gândești. Dar să auzi vreo zece astfel de sunete unul după altul, e insuportabil, macabru, oricât de tare ai fi, te poate zgudui din temelii.”

Cum spune și descrierea România devine Regat, iar orice Regat are și o prințesă, în cazul de față Diane. O fată cu influență, logodită la rândul ei cu un prinț pentru sporirea puterii pe numele lui Alex, cu o viață bine pusă la punct de către alții, rezumand asta Diane are viața unei prințese obișnuite.

Cei doi protagoniști regali sunt opuși de altfel cum mă și așteptam. Alexandru acel aparent Făt-Frumos, dacă tot vorbim de scrieri românești este întruchiparea unui msogin bădăran, pentru are femeile nu sunt altceva decât accesorii de purtat la braț, fără minte sau sentimente. Bine recunosc mi-a plăcut cum a construit acest personaj atât de antipatic. Prin el, trăsăturile Dianei par mult mai perfecte și calitățile ei de asemenea.

Mai este și un Gardian, nu orice Gardian, Dan, un tip misterios care lasă urme de întrebare. Dan nu lasă niciodată să i se citească gândurile sau intențiile și pare mai mult o umbră, un strateg care preferă să stea în spate și să planifice lucrurile nu să se avânte fără un plan. De asemenea el este unul dintre personajele cu cele mai multe secrete, secrete care după mine nu au fost mult prea dezvăluite în primul volum.

Cartea seamănă foarte mult cu ”Jocurile Foamei” și nu exagerez când spun că foarte mult. Apare o lume dispotică-bifat, România este împărțită și ea într-un fel de districte-bifat, orașele din viitor nu vor mai avea nume, ci vor fi simple numere sau coduri-bifat, diferențele majore dintre clasele sociale, unii mult prea bogați precum cetățenii Panemului-Diane și Alexandru, iar alții săraci locuitorii districtelor și a suburbiilor să le spunem așa-bifat, armele umane, ”proiectate” pentru protecție ( nu știu dacă m-am făcut înțeleasă aici)-bifat. De asemenea mi s-a părut că seamănă mult și cu Atingerea lui Juliette, Alexandru-Warner; atitudinea lui Diane seamănă pe alocuri cu cea a lui Juliette, iar Dan aduce și el Adam- gardianul dechizat care este mult mai mult decât lasă să se vadă.

Totuși cum am spus și la început pentru unul din primele volume dispotice ale literaturii noastre este excelent și deși seamănă mult cu alte volume de afară acțiunea diferă și ne face să ne dorim să citim și mai mult cartea.

“Spanish, huh?" he said, glancing down at the scattered papers as he grabbed them. "Can you say anything interesting?"
"El tono de tu voz hace que queria estrangularme." I stood up and waited for him to hand over my papers.
"That sounds sexy," he said, getting to his feet and handing me the stack of Spanish work he'd swept together. "What's it mean?"
"The sound of your voice makes me want to strangle myself."
"Kinky.”

Descriere:

Bianca Piper în vârstă de șaptesprezece ai cinică peste măsură, nu este chiar cea mai frumoasă fată din liceu. De asemenea, este şi prea deşteaptă ca să îi cadă în mreje tipului depravat şi afemeiat, cu lipici la fete, băiatul hot al şcolii, Wesley Rush. De fapt, Bianca îl urăşte. Şi când o porecleşte “the Duff” , ea îi aruncă paharul cu Cola în faţă.

Dar lucrurile nu merg aşa bine acasă acum, şi Bianca e disperată să găsească ceva care să îi distragă atenţia. Ajunge să îl sărute pe Wesley. Mai rău, îi place. Dornică de evadare, Bianca se aruncă într-o relaţie de tip duşmani-cu-beneficii plină de consfătuiri, cu el.

Până totul o ia pe o cale oribil de greşită. Se pare că Wesley e un bun ascultător, şi viaţa lui e destul de distrusă, ca şi a ei. Subit, Bianca realizează cu absolută groază că se îndrăgosteşte de tipul pe care credea că îl urăşte mai mult ca pe oricine pe lumea asta...

Recenzie:

The D.U.F.F.- Destinated ugly fat friend. Cred că toți cunoaștem o persoană sau avem un prieten căruia îi este plasată eticheta asta doar pentru că nu poartă cele mai în vogă haine și preferă să-și petreacă mare parte din zi în pijamale confortabile sau în bluze largi, sau care nu merge la sală  și nu are cele mai perfecte forme sau care nu folosește machiaj, dar să fim serioși asta nu înseamnă că este D.U.F.F. Mereu pentru altcineva vom fi D.U.F.F. , indiferent cât de grozavi suntem sau cât de bine arătăm. Mereu va exista cineva mai bun decât noi, dar asta nu trebuie să ne descurajeze suntem cine sutem dintr-un milion de motive, iar ăsta este lucrul ce ne face să fim speciali.

Bianca Piper, o D.U.F.F. care nu știe că este numită așa, este acel gen de fată independentă, căreia nu-i pasă cât de dezordonat îi stă părul, sau ce cred cei din jur despre hainele ei. Personalitatea ei acidă, care îi ține mai pe toți la distanță poate fi unul din motivle pentru care este considerată o D.U.F.F., în fond multora nu le pasă de ceea ce cred alții.

Fiind prietenă cu unele dintre cele mai frumoase fete din școală, fete cu părul perfect, talente, deosebite și perfecte în perspectiva altora, Bianca joacă rolul prietenei abordabile, la care lumea merge pentru a se apropia de cele două.

Bianca află despre titlul ei de D.U.F.F. în timpul unei petreceri, moment în care totul începe, chiar de la prietenul ei din copilărie, Wesley Ruch care mai nou este numit de către ea ”The Man-Whore” care îi spune fără pic de finețe că ea este prietena destinată să fie urâtă și grasă, susținând că fiecare grup trebuie să aibă una ca celelalte membre să iasă în evidență.

 

“First:
"Wesley Rush doesn’t chase girls. They chase him.”

Then:
“You’re right. Wesley Rush doesn’t chase girls, and I’m not chasing you”

But in the end:
"Wesley Rush doesn’t chase girls, but I’m chasing you" ♥”

La început ignoră ceea ce îi spune Wesley Rush adică ”The Man-Whore”, doar era convinsă că prietenele ei țin cu adevărat la ea, însă la o a doua examinare a situației lucrurile se schimbă și Bianca începe să creadă că ea chiar este D.U.F.F.

Pentru a trece de zona D.U.F.F. , Bianca cere ajutorul lui Wes care pe moment refuză, dar mai apoi este de acord și el având nevoie de ceva în schimb de la ea( aici veți citi în carte mai multe). Timpul petrecut de cei doi împreună este binevenit atât pentru D.U.F.F. cât și pentru The Man-Whore. Cei doi găsesc în timpul petrecut împreună o cale prin care să scape de probleme-Bianca de cele cauzate de chestia cu D.U.F.F. și Wes de cele cauzate de familie.

Treptat Bianca începe să aibă sentimente entru tipul perfect, jucător de fotbal care fusese sincer cu ea și îi zisese că este o D.U.F.F., lucru care a început să o înspăimânte, adică ea îl ura și mai presus de toate Wes nu fusese mereu drăguț cu ea. Ca să pună capăt acestei nebunii se îndepărtează de el, mai bine spus îl trimite la plimbare pentru a-și pune sentimentele la punct.

Când Toby, băiatul pe care îl plăcuse de când, de când, nici ea nu știa de când, o invită în oraș, lucrurile se schimbă. Toby este grijuliu, atent și nu preferă doar sexul, este interesat de Bianca de ea așa cum este, dar atunci de ce se mai gândește la Wes dacă el nu se poate compara cu Toby, de ce se mai gândește la băiatul care le ascundea celorlali relația lor.

The D.U.F.F. este o carte tipic adolescentină cu probleme specific vârstei, dar care arată și o altă față a lucrurilor. Nu trebuie să ne simțim limitață doar pentru că nu arătăm ca cine știe ce vedete, sau că nu avem ochii albaștri strălucitori, ci trebuie să fim mândri de ceea ce suntem.