Recenzie și citate: Charles Dickens-”Poveste de Crăciun”/”A Christmas Carol”

by Unknown 25.12.14 0 comentarii a christmas carol a cristhas carol quotes Cărți Citate o poveste de craciun recenzie poveste de craciun citate Poveste de crăciun de charles Dickens Recenzii

Descriere:

Cuvânt-înainte la prima ediție (decembrie 1843) a Poveștii de Crăciun: „M-am străduit, în această cărțulie stranie, să provoc Spiritul unei Idei, care să-i încurajeze pe cititorii mei să le placă de ei înșiși, sau unora de alții, sau de anotimp, sau de mine. Îmi doresc să le umple casele de bucurie și nimeni să n-o lase din mână. Prietenul și slujitorul lor credincios.“ - Charles Dickens

                 
Ediție jubiliară dedicată bicentenarului nașterii lui Charles Dickens (1812-1870)

„... sunt multe lucruri din care aș fi putut scoate ceva bun și n-am profitat de ele, i-a răspuns

nepotul, printre care și Crăciunul, da. În schimb, mă gândesc întotdeauna la vremea Crăciunului, ori de câte ori se întoarce - si asta lasand la o parte veneratia pe care o datoram cu toții miracolului de la care se trage, presupunând că tot ce ține de el poate face abstracție de acea întamplare - mă gândesc la Crăciun ca la o vreme a lucrurilor bune: o vreme a bunătății, a iertării, a milosteniei, a plăcerilor; singurul moment, după știința mea, din lungul calendar de peste an, șn care oamenii par să se-nțeleagă dintr-o privire, să-și deschidă cu toții, fără pic de opreliște, inimile-mpietrite, să-i privească pe cei mai prejos decât ei ca și cum le-ar fi tovarăsi de drum în lunga peregrinare către mormânt, și nu niște simple ființe care le țin calea într-acolo. Iată de ce, unchiule, cu toate că nu m-am pricopsit de pe urma Crăciunului nici măcar cu o fărâmă de aur sau argint, eu tot cred că mi-a făcut mult bine și că-mi va face și de-acum încolo mult bine. Așa că spun: Dumnezeu să binecuvânteze Crăciunul!“

           
„Există o justă, echitabilă și nobilă compensație pe lume, în faptul că, deși boala și supărarea se iau, nimic altceva nu este mai irezistibil de contagios, precum râsul și buna-dispozitie.“

             
„După o vreme, au trecut la jocuri, fiindcă e bine să mai fii copil din când în când, mai ales în seara de Crăciun, al cărui puternic întemeietor a fost el însuși un prunc!“

           
„Și nu erau, cum inspirat spunea un poet, patruzeci de copii care se comportau ca unul, ci fiecare dintre copiii aceia se comporta ca patruzeci. Prin urmare, era un vuiet de necrezut, dar nimeni nu părea deranjat: dimpotrivă, mama și fiica ei râdeau din toată inima și se bucurau peste măsură, iar fata care, încetul cu încetul, s-a prins în jocurile lor, a fost imediat și fără milă copleșită de micii briganzi. Ce n-aș fi dat să mă număr și eu printre ei!”

“You are fettered," said Scrooge, trembling. "Tell me why?"

"I wear the chain I forged in life," replied the Ghost. "I made it link by link, and yard by yard; I girded it on of my own free will, and of my own free will I wore it.” 

Recenzie:

            
Povestea începe cu aproximativ două secole înaintea vremii noastre și descrie drama unui bancher, lipsit de spiritul Crăciunului și frumuseții acestei sărbători care ar trebui să scoată la suprafață tot ce este mai bun în oameni.

             
În urmă cu șapte ani singurul partener de afaceri al bancherului Ebenzer Scrooge, moare. Fiind singura persoană apropiată de Jacob Marley, prietenul decedat al bancherului,  el devenea singurul moștenitor al unui testament destul de încărcat ca să zic așa, lăsat de Jacob prietenului său. Testamentul conține de asemenea o clauză, fără de care Scrooge nu poate moșteni mimic, și anume o listă de dorințe , ultimele dornțe ale lui Jacob.

      
Nepăsător din fire și fără grija a prea multor lucruri importante în viața lui, Scrooge nu se deranjează să schimbe semnul din fața biroului în care era menționat și decedatul său partener ”Scrooge și Marley” de cele mai multe ori, clienții ajungând să-l numească Marley, însă acesta nu avea nicio reacție. Se spune că Scrooge era atât de rece și nemilos încât nu simțea trecerea anotimpurilor, căldura dogoritoare a verii care le dădea de lucru celor mai mulți dintre săteni, sau gerul cumplit care însoțea an de an iernile.

Imediat ce venise ajunul Crăciunului, iar în fiecare casă era sărbătoare și veselie, Scrooge se încăpățânase să rămână închis în birou și să-și continue treburile de zi cu zi, ignorând cea mai așteptată sărbătoare din an.  Afară era un ger cumplit, ceața învăluia drumurile, iar noaptea se așternea mult prea devreme, însă zgârcitul de Scrooge refuza să îl lase pe Bob Cratchit, singurul său angajat care era nevoit să îl suporte. Zgârcenia lui Scrooge atinsese limitele atunci când bietul  Bob fusese nevoit să-și încălzească degetele la lumânare pentru a scrie în timp ce el ținea cărbunele la picioarele sale.

“I will honour Christmas in my heart, and try to keep it all the year. I will live in the Past, the Present, and the Future. The Spirits of all Three shall strive within me. I will not shut out the lessons that they teach!” 

Când nepotul lui Scrooge își face apariția la biroul său pentru a îi ura sărbători fericite, Scrooge este arțăgos spunând că nu este nimic de sărbătorit în faptul că el a îmbătrânit cu un an și că nu își înțelege nepotul sărac și visător care speră la egalitate între oameni și alte dorințe de neîmplinit. La plecare când îi urează Crăciun fericit funcționarului, Scrooge devine țâfnos spunând că nu poate avea un Crăciun fericit fără bani, o soție și copii de întreținut.

După plecarea nepotului, doi agenți ai unei asociații de caritate îi intră în birou crezând că pot face apel la bunătatea Crăciunului pentru a primi o donație de la bancherul bogat, însă Scrooge îi dă afară fără pic de regret susținând cu tărie că nu are nici el. Un băiețandru care venise să-i ueze ceva fusese și el la fel de urât îndepărtat.

Cea mai frumoasă parte din carte este reprezetată de călătoriile lui Scrooge împreună cu fantoma Crăciunului, dar pe astea le veți afla singuri.

 Nu pot spune decât Crăciun fericit tuturor și lectură plăcută!

“Old Marley was as dead as a doornail.

Mind! I don't mean to say that, of my own knowledge, what there is particularly dead about a doornail. I might have been inclined, myself, to regard a coffin-nail as the deadest piece of ironmongery in the trade. But the wisdom of our ancestors is in the simile; and my unhallowed hands shall not disturb it, or the Country's done for. You will therefore permit me to repeat, emphatically, that Marley was as dead as a doornail.”