Recenzie și citate: Markus Suzak-Hoțul de cărți

by Unknown 21.8.15 0 comentarii citate hotul de carti hotul de carti trailer Liesel Memingerest markus zusak hotul de carti recenzie hotul de carti recenzie the book thief Recenzii

"Oamenii observă culorile unei zile numai la sfârşit şi la început, dar pentru mine este destul de clar că ea combină o multitudine de nuanţe şi tonuri, cu fiecare moment care trece. O singură oră poate consta în mii de culori diferite.”

Descriere:

Este anul 1939. Germania nazistă. Ţara îşi ţine răsuflarea. Moartea nu a avut niciodată mai mult de lucru, şi va deveni chiar mai ocupată. Liesel Meminger şi fratele ei mai mic sunt duşi de catre mama lor să locuiască cu o familie socială în afara oraşului München. Tatăl lui Liesel a fost dus departe sub şoapta unui singur cuvânt nefamiliar - Kommunist -, iar Liesel vede în ochii mamei sale teama unui destin similar. 

Pe parcursul călătoriei, Moartea îi face o vizită băieţelului şi o observă pe Liesel. Va fi prima dintre multe întâlniri apropiate. Lângă mormântul fratelui ei, viaţa lui Liesel se schimbă atunci când ea ridică un singur obiect, ascuns parţial în zăpadă. Este Manualul Groparului, lăsat acolo din greşeală, şi este prima ei carte furată. Astfel începe o poveste despre dragostea de cărţi şi de cuvinte, pe măsură ce Liesel învaţă să citeasca cu ajutorul tatălui ei adoptiv, care cânta la acordeon. În curând, va fura cărţi de la incendierile de cărţi organizate de nazişti, din biblioteca soţiei primarului, şi de oriunde le mai putea găsi. Hoţul de cărţi este o poveste despre puterea cuvintelor de a crea lumi. Cu o scriitură superb măiestrită şi arzând cu intensitate, premiatul autor Marcus Zusak ne-a dăruit una dintre cele mai durabile poveşti ale timpurilor noastre.

Un om nu are o inimă ca a mea. Inima omenească este o linie, în timp ce a mea este un cerc şi posed abilitatea infinită de a fi la locul potrivit la momentul potrivit. Consecinţele acestui lucru sunt că mereu găsesc oameni în cel mai bun moment al lor şi în cel mai rău. Văd urâţenia şi frumuseţea lor şi mă întreb cum poate cineva să fie în două feluri în acelaşi timp. Totuşi, ei au un lucru pe care îl invidiez. Oamenii, lăsând la o parte orice altceva, au bunul-simţ de a muri.

Recenzie:

De mică bunica obișnuia să-mi spună că sunt două certitudini în viață pentru om. Primul-te naști, iar al doilea-mori. Moartea este un fenomen simplu, dar noi oamenii tindem să-l complicăm, în mare parte datorită lipsei de cunoaștere, în fond nimeni nu a stat față în față cu moartea, aflându-i cele mai ascunse secrete.

Titlul m-a atras imediat, chiar înainte să știu despre ce se vorbește în carte, dar când am aflat că însăși moartea este aceea care relatează evenimentele nu am putut rezista. De altfel care persoană dornică să cunoască necunoscutul nu vrea să știe ce ”gândește” moartea. Desigur părțile care cuprind perioade istorice sunt și ele interesante și captivante, însă motivul central pentru care m-am apucat de carte este această viziune diferită pe care nu am mai întâlnit-o până acum.

”Moartea” urmărește povestea unei fete de numai 10 ani , Liesel Meminger într-o Germanie nazistă, în care un conducător autoritar și nemilos își lasă amprenta asupra lumii încercând să distrugă toate valorile umane(știți despre cine vorbesc). Liesel Memingerest e dată spre adopție imediat ce frățiorul ei moare, intră într-o lume cu totul diferită și necunoscută unui copil asemeni ei, ea fiind acel personaj capabil să schimbe fațada lumii prin simpla puritate regăsită în acțiunile ei. Liesel va fi adoptată de o familie iubitoare, familia Huberman, care o învață pe copilă cele mai importante lecții din viață-ce este iubirea, speranța și mila. Povestea începe cu Liesel aflată în fața clasei pusă în situația să citească de către profesoara ei, moment în care restul clasei începe să râdă de ea pentru că aceasta nu știe să scrie și să citească. Liesel se hotărăște să învețe să citească ți să scrie, iar Ruby un băiat neobișnuit devine ajutorul ei.

” Din multe puncte de vedere, a lua un băiat ca Rudy înseamnă a fura- atât de multă viață, atât de multe lucruri pentru care să trăiască- și totuși, cumva, sunt sigură că i-ar fi plăcut să vadă dărâmăturile înfricoșătoare și cerul cum se umflă în acea noapte în care el s-a stins. Ar fi plâns și s-ar fi întors și ar fi zambit dacă ar fi putut să vadă pe hoțul de cărți stând în mâini și genunchi, lângă trupul lipsit de viață. Ar fi fost bucuros să vadă cum ea l-a sărutat pe buzele prăfuite, lovite de suflul exploziei unei bombe.

Da știu.

În toată întunecimea inimii mele care bate în noapte, știu. Ar fi fost încântat. Vedeți?

Orice moarte are o inima.”

Ruby este un băiat diferit si nu doar prin faptul că la vârsta de 10 ani el privește fetele ca pe niște ființe delicate pe care vrea să le sărute, lucru puțin așteptat de la cineva de vârsta lui care în mod normal s-ar bate cu o fată în loc să o sărute, dar și pentru că și-a înnegrit pielea ca să semene cu atletul său favorit.

Tatăl adoptiv al acesteia, Hans Huberman  o ajută să învețe în nopțile î care fata nu poate să adoarmă, lectura fiind leacul cel mai potrivit. Nopțile fetei sunt petrecute la subsolul casei unde aceasta este învățată să scrie, nu pe foi ci pe pereți. Totuși lecțiile sunt întrerupte imediat ce un evreu apare la ușa familiei Huberman. Max este fiul unui om care îi salvase în Primul război mondial viața lui Hans Huberman, iar drept urmare familia l-a primit pe tânăr imediat în căminul lor. Dacă la începutLiesel a fost speriată de musafir, sau mai bine zis de ceea ce însemna să fi văzut ca evreu, treptat fata a găsit în Max un prieten, unul care să o completeze. Nu așa cum era Ruby, Max era partenerul ei la cititul cărților și cel care îi împărtășea coșmarurile provenite din teamă.

Liesel Memingerest este aici întruchiparea speranței în infern ca să spun așa. Într-o lume în care cărțile sunt arse și ascunse de ochii lumii, ea are curajul să fure cărți datorită dorinței de cunoaște, de a evada prin intermediul cărților, asemeni multora dintre noi, într-o altă lume. Ea le citește oamenilor terifiați din cauza războiului, în timpul bombardamentelor, ajutând-i astfel să uite de pericolul și amenințarea morții. În ”Hoțul de cărți”, cuvintele sunt legătura dintre oameni. Prin cuvinte-cărți-, oamenii sunt capabili să spere că mai există viață dincolo de mizeria războiului.

Cartea prezintă într-un mod dur,viața din Al doilea război mondial, dintimpul nazismului. Chinurile la care erau supuși oamenii pentru a reuși să-și prelungească existențasunt descrise într-un mod profund, făcându-te să simți o parte din nenorocirile existente atunci. Peisajele sunt astfel construite încât să nu se îndepărteze de realitatea istorică și de ”legile impuse de nazism în acea perioadă.

” Mai întâi culorile

Apoi, oamenii.

Așa văd lucrurile de obicei.

Sau cel puțin așa încerc.

Uite un mic adevăr: Vei muri. ”