Milan ma priveste mereu la fel. Se uita adanc in ochii mei si asteapta sa-i dau mereu un semn, sa-i transmit ceva numai lui, sa-i spun ca nu voi mai pleca, ca voi ramane aici pentru totdeauna asteptandu-l pe el, iubindu-l pe el oferindu-ma lui fara a a cere nimic in schimb.
Bratele care acum cinci minute ma strangeau intr-o imbratisare patimasa stau acum incrucisate inaintea mea. Buzele lui se frang una de alta iar sprancenele formeaza o linie perfecta de-a lungul fruntii lui inalte.
Se apleaca usor inainte trecandu-si decetul mare peste buza mea inferioara, apoi peste obraz, iar in cele din urma il plimba peste scobitura gatului meu dorind sa-mi reaminteasca ce sunt eu pentru el si ce ar putea fi el pentru mine daca i-as permite.
Buzele ii sunt acum in spatele urechii mele soptindu-mi promisiuni si cerandu-mi sa raman cu el. Respiratia lui calda imi invaluie ceafa, iar bratele lui trec lenese peste talia mea cuprinzand-o cu delicatete. Ma trage catre trupul lui rece, dar eu ma opun si-l imping usor ca intr-un joc. Coroana sprancenelor lui imi gadila obrazul iar o lacrima de-a lui atarna grea pe pometii mei infierbantati.
Ii cuprind chipul in palmele mele si ii mangai usor trasaturile examinand de aproape fiecare detaliu pe care il defineste. Fiecare alunita este simetric asezata fata de precedenta ei, fiecare particica din pielea lui bronzata arde sub atingerea mea, fiecare zambet pe care mi-l arata ascunde tristete.
Ochii mi se umezesc usor dar ma uit direct in lumina lanternei si-mi alung fiecare emotie. Un trup atat de puternic ca al lui poate fi sfasiat intr-o clipa de mine, o persoana care nu are nici jumatate din masa lui musculara, dar care ii tine toate sentimentele captive in palmele ei.
Stim amandoi finalul povestii, dar doar eu sunt sigura de el, doar eu vreau sa-l duc la bun sfarsit, el mereu imi ofera o alta alternativa sperand ca dintre toate optiunile pe care viata le ofera eu il voi alege mereu pe el. Inima lui o cauta pe a mea, inima mea se ascunde in pieptul meu si se strange cand o simte pe a lui aproape.Ce as putea face? Nu-l pot lasa, dar nu-l pot nici avea.
Ochii lui verzi privesc adanc in ai mei sperand la un raspuns satisfacator, dar stiu ca nu voi putea sa-i ofer nimic din ceea ce el isi doreste. Are nevoie de un semn, de un singur impuls din partea mea, de cuvintele mele incurajatoare pe care nu am sa pot nicicand sa i le mai ofer dupa ziua de azi. Vreau sa-i fie bine, stiu ca are nevoie de mine, insa buzele mele raman mute la privirea duioasa a ochilor lui.
Il desprind usor de mine si ii zambesc timid. Imi trec o mana prin parul lui des si il simt cum imi invaluie degetele. Milan inchide ochii, dar nu ma mai cuprinde in imbratisarile lui obijnuite.Inca asteapta, inca ma mai asteapta. Ar putea sta aici o vesnicie daca i-as cere doar sa-i promit ca pe el il voi alege, ca inima mea fricoasa va gasi alinare langa a lui si nu in alta parte. Dar eu tot nu zic nimic, cuvintele imi ocolesc gura iar eu raman impietrita cu palmele inclestate in parul lui cersind intelegere.
Imi face semn cu mana sa o las balta si se intoarce cu spatele la mine. Pumnii i se inclesteaza pe langa corp si il vad indepartandu-se de mine din ce in ce mai tare pana ajunge doar o alta umbra pe aleea din fata mea. O singura privire aruncata in urma spre mine care nu dureaza mai mult de-o clipa, iar apoi isi continua drumul. Data viitoare cand ne vom mai intalni nu va mai avea nevoie de mine. Voi fi o alta pagina stearsa din viata lui, iar toata dragostea si dorinta pe care mi-o transmitea, intregul amalgam de sentimente pe care il produceam cu o simpla atingere va fi o simpla palma rece pe obrazul lui...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu