” Cam tot ce ştiu e că mi-e dor de cei de care v-am povestit. Nu spuneţi nimănui nimic, niciodată. Dacă o faceţi, o să înceapă să vă fie dor de toţi.”

Descriere:

Romanul publicat in 1951 i-a adus autorului un renume universal. Putine carti din literatura secolului trecut s-au bucurat de o asemenea atentie, atit din partea criticii, cit si, cu mult mai important, din partea publicului. Scris la persoana I, din perspectiva unui pusti de 17 ani, „De veghe in lanul de secara” a devenit emblematic pentru toti adolescentii revoltati de ipocrizia lumii adultilor.

Holden Cauldfield – personaj din aceeasi categorie cu Huckleberry Finn – lupta pentru propria identitate intr-o lume care depersonalizeaza, uniformizeaza, distruge inocenta specifica fiintei umane. Armele sale sint simple: o sinceritate debordanta, dublata de un extraordinar simt al umorului, de la prima si pina la ultima pagina a cartii.

Recenzie:

”De veghe în lanul de secară” sau ”The catcher in the rye” prezintă povestea unui adolescent rebel, Holden Caulfield care fusese exmatriculat din trei școli, iar acum la ultima dintre ele , este corigent la patru dintre cele trei materii pe care le studiase. Tânărul Holden este adolescentul tipar care încearcă să se regăsescă pe sine, într-o lume aparent nouă pentru simțurile noi oferite de o altă etapă a vieții, adolescența. Astfel povestea se rotește în jurul ultimelor zile de școală înaintea vacanței de Crăciun.

Holden provine dintr-o familie destul de bogată, având o soră mai mică pe nume Phoebe și
un frate mai mare pe care îl admiră și căruia îi citește cu plăcere lucrările, D.B., un scriitor. Deși el este înconjurat de prieteni, el rămâne totuși ”singur în mulțime”, fiind une neadaptat, un neînțeles al societății.

”Mereu spun –încântat de cunoștință-unor persoane pe care nu sunt deloc bucuros să le cunosc. Dar dacă vrei să supraviețuiești, trebuie, totuși, să spui lucrurile astea."

Povestea începe cu vizionarea unui meci de fotbal de către băiat, el fiind separat de restul grupului, datorită faptului că pierduse floretele echipei de scrimă a școlii. Atitudinea băiatului cu privire la orice este relaxată, fără griji, chiar pierderea floretelor îl macină pentru puțin timp, iar mai apoi gândul îi zboară în altă parte.

În urma unei scrisori primite de la profesorul său de istorie, domnul Spencer, un provesor de istorie senil care nu era capabil să țină mai nimic în mâni fără să-l scape, Holden merge să îl viziteze și să-și i-a la revedere de la acesta. Holden este cu adevărat iritat când profesorul său îi reamintește permanent de lucrarea lui dezastruoasă de la istorie și de faptul că nu avea de ales decât să-l lase corigent.

Terminând discuția cu bătrânul domn Spencer, despre care tânărul are o părere destul de bună, deși nu ține să o afișeze, se întoarce la Pencey Prep unde are un conflict cu un coleg care se lasă cu bătaie în urma discuției pe seama unei fete aparent obișnuite. Jane Gallagher este o fată nici frumoasă, nici urâtă cu care Holden ieșise odată și de care se îndrăgostise.

După acest incident care îi dă de gândit lui Holden, băiatul își schimbă planurile și pleacă la New York, unde decide să-și petreacă un timp să-și pună ordine în gânduri și deabea mai apoi să se întoarcă acasă. El știe că atunci când se va întoarce va da fața în fața cu părinții cărora va trebui să le explice de ce băiatul lor este exmatriculat pentru a treia oară, lucru care îi întărește decizia de a pleca la New York.

„Printre alte lucruri, o să îţi dai seama că nu eşti prima persoană care a fost vreodată nesigură sau speriată de comportamentul uman. Nu eşti sub nicio formă singurul care trece prin acele situaţii. O mulţime de oameni au fost în egală măsură tulburaţi din punct de vedere moral şi spiritual cum eşti tu acum. Din fericire, unii deţin recorduri ale acestor stări.“

Cartea în sine prezintă doar două zile. Zile în care timpul pentru Holden se modifică în funcție de el și de voința lui de a retrăi trecutul, inclusiv amintirile cu fratele său mai mic Allie care murise de leucemie. Timpul este bine structurat, iar în momentele sale de respiro, Holden retrăiește trecutul, amintindu-și în mare parte momente semnificative din viață de cel mai multe ori legate de cei trei frați ai săi.

Trecând peste amintirile care îl înmoaie pe băiat, Holden este un adolescent cu probleme de atitudine, crize sufletești provocate în mare parte de vârstă și de faptul că nu este înțeles și de care el nu reușește să se detașeze.

1.''Un somn fără vise. Îi auzeam pe oameni vorbind despre un somn de moarte. Aşa s-ar simţi morţii oare? Cea mai plăcută, caldă, grea şi fără de sfârşit aţipeală? Dacă este aşa, nu m-ar deranja. Dacă aşa este moartea, nu m-ar deranja absolut deloc.''

2.“Orice ai alege, câştigi. Orice ai alege, pierzi. Ce să-ţi spun? Dragostea este dificilă.”

3."Oamenii cred doar ceea ce vor să creadă.''

4."Uneori, în viaţă, faci alegeri, iar alteori le face viaţa pentru tine. Înţelegi?"

5."Pierderea mea o va durea- va fi genul ăla de suferinţă pe care nu o va simţi pe deplin de la început, însă, când o va conştintiza, îi va tăia respiraţia."

6."Dacă rămâi, voi face tot ce vrei. Voi renunţa la trupă, voi merge cu tine la New York. Dar, dacă vrei să plec, voi face şi asta. Vorbeam cu Liz şi ea mi-a spus că, poate,ai să revii la vechea ta viaţă ar fi prea dureros, ca poate ar fi mai simplu să renunţi la noi. Asta ar fi cumplit, dar aş accepta. Aş putea să te pierd în felul acela dacă nu te-aş pierde azi.Te-aş lăsa să pleci. Dacă rămâi.''

7.''Mă întreb dacă fiecare persoană aflată pe moarte are posibilitatea să decidă dacă rămâne sau pleacă. Nu mi se pare probabil. La urma urmelor, acest spital este plin de oameni cărora li se pompează în vene chimicale otrăvitoare sau sunt supuşi unor operaţii oribile pentru a putea rămâne, însă unii dintre ei vor muri totuşi.''

8.''Mama şi tata au avut posibilitatea să decidă? Este greu de crezut că au avut timp să ia o hotărâre

atât de importantă şi nu-mi pot imagina că au ales să mă lase singură. Şi cum rămâne cu Teddy? A vrut să plece cu mamă şi tata?''

9."Înţeleg acum că este uşor să mori. Să trăieşti este mai greu."

10."Dacă nu ai încredere în mine că pot lua o hotărâre bună, cum poţi avea încredere că sunt în stare să cresc un copil?"

11."Mia, Mia, Mia, a spus el mângâindu-mi şuviţele care evadaseră de sub perucă. Pe tine te plac. Evident că te-ai îmbrăcat sexy şi, ştii, eşti blondă, ceea ce e altfel. Dar tu cea din seara asta eşti aceeaşi tu de care eram îndrăgostit ieri, aceeaşi tu de care voi fi îndrăgostit mâine. Te iubesc pentru că eşti fragile şi dură, tăcută şi iute la mânie. La naiba, eşti una dintre cele mai punkiste fete pe care le cunosc, indiferent ce muzică asculţi sau ce porţi."

“Sometimes I wish I never had to sleep. Sometimes I think that if I stay very, very still, if I never move at all, things will change. I think if I freeze myself I can freeze the pain. Sometimes I won’t move for hours. I will not move an inch. If time stands still nothing can go wrong.” 

Descriere:

„NU MĂ POŢI ATINGE”,
îi şoptesc.

MINT,
e ceea ce nu-i spun.

EL MĂ POATE ATINGE,
e ceea ce n-o să-i spun niciodată.

TE ROG, ATINGE-MĂ,
e ceea ce vreau să-i spun.

Dar când oamenii mă ating, se întâmplă anumite lucruri.

Lucruri ciudate.

Lucruri rele.

LUCRURI FATALE.

Nimeni nu ştie de ce atingerea lui Juliette e fatală, dar Restauraţia şi-a făcut planuri legate de ea. Planuri de a o folosi ca pe o armă.
Însă Juliette are propriile ei planuri.
După o viaţă lipsită de libertate, ea descoperă în sfârşit forţa de a se răzvrăti pentru prima oară şi de a-şi găsi un viitor alături de cel pe care crezuse că-l pierduse pentru totdeauna.

Recenzie:

Părinţii sunt cel mai bun sprijin pe care viaţa ni-l poate oferi. Mereu acolo să ne sprijine în crunta noastră luptă cu maturizarea, cu viaţa în sine. Ei ne i-au în braţele lor şi ne ocrotesc cu căldură, deschizându-ne noi orizonturi în care să trăim, să ne maturizăm, să creştem, să devenim. Dar nu cu toţii sunt la fel. Nu toţi ne iubesc aşa cum suntem, nu toţi ne acceptă pentru ceea ce suntem şi atunci noi ce putem face, cum putem face faţă lucrurilor când suntem singuri, nu facem...sau doar ne chinuim să găsim pe cineva ca noi.

"Nu-mi pot aminti căldura vreunei îmbrăţişări. Braţele mă dor de la inevitabila gheaţă a izolării. Propria mea mamă na putut să mă ţină în braţe. Tatăl meu n-a putut să-mi încălzească mâinile îngheţate. Trăiesc într-o lume de neant. Salutare. Lume. Mă vei uita.

Părăsită, uitată de lume şi izgonită de către proprii părinţi într-un aşa zis spital(o închisoare murdară şi uitată de lume, unde copii şi adolescenţii sunt trataţi îngrozitor şi nu li se permite să vadă pe nimeni), Juliette se are doar pe ea însăşi şi cuvintele care o înconjoară şi îi dau putere să treacă mai departe. Ea este un suflet chinuit care îşi doreşte să vorbească cu cineva, să fie iubită de cineva, să fie atinsă de cineva fără ca atingerea ei să fie fatală, macar o singură dată.

           
Visează la voluptatea unei atingeri, la blândeţea oferită de un corp cald şi viu alături de al ei, însă o simplă mângâiere oferită ei este echivalentul morţii, atingerea ei este imposibilă, nu  şi dacă vrei să mori.

       

Din cauza acestei anomalii care o caracterizează ea este dusă chiar de către proprii părinţi într-un spital, centru, închisoare numiţi-l cum vreţi oricum este un loc de coşmar, unde ea este închisă între patru pereţi de beton, fără posibilitatea de a vedea pe cineva de a atinge pe cineva. Acest loc pentru tinerii problemă  ai Restauraţiei este menit să izoleze totul fără posibilitatea unei evadări sau fără posibilitatea unor intruşi.

          
Restauraţia în care se regăseşte noua lume a lui Juliette este un nou regim condus de nişte lideri anonimi, care interzic credinţa în orice fel de religie sau divinitate, sărbătorile de orice fel, limbile complicate devin şi ele uitate fiind adoptată una singură pentru binele tuturor, arta devine şi ea ceva plasat în uitare, totul este distrus. Bolnavii nu mai există au fost vindecaţi omorâţi , bătrânii sunt duşi la azile unde îşi pot trăi fericiţi restul vieţii, sunt ascunşi de societate şi trataţi josnic, nebunii persoanele cu anumite probleme speciale asemeni lui Juliette sunt izolaţi de restul lumii.

        
Într-o zi lumea plictisitoare şi totodată dureroasă în care trăieşte Juliette se schimbă odată cu apariţia lui Adam Kent. Acel Adam pe care ea îl ştia de la şcoala primară, acel băieţel cu ochii albaştri care nu se uita la ea cu ură cum făceau restul copiilor, ci cu fascinaţie, acel Adam care acum îi stârneşte fluturi în stomac şi care o poate atinge într-un fel numai al lui. El este singurul care o poate atinge fărăsă moară în cele mai cumplite dureri.

         
Warner, chipeş, conturat de linii perfecte, cu trăsături aspre şi masculine, o frumuseţe rece la fel ca şi inima lui, el este fiul unuia dintre conducătorii Restauraţiei şi cel care l-a trimis pe Adam în celula,  camera lui Juliette, pentru a se împrieteni cu ea şi pentru a vedea dacă în decursul timpului petrecut în acea celulă nu a înnebunit. Planul lui este de a se folosi de darul mortal al lui Juliette pentru a obţine şi mai multă putere şi pentru a-i dovedi tatălui său de ce este în stare.

         
Este dusă la sediul acestuia, un fel de palat impunător care contrar imaginii Restauraţiei este plin ochi de lucruri scumpe, vanităţi. Totul devine complicat pentru eroină, mai ales când Warner doreşte să o atingă, iar ea este disperată la simplul gând de a face ruă cuiva.

         
Adam devine păzitorul ei şi singurul sprijin într-o lume dominată de bărbaţi în care nu se zăreşte nicăieri urmă de femei. Continuă să fie testată de Warner care este complet fascinat, într-un mod diabolic de puterea ei şi curând de frumuseţea ei. Testele ei devin din ce în ce mai sadice şi mai periculoase, mai ales când sunt făcute pe un copilaş mic.

          
Reuşeşte să evadeze împreună cu Adam şi să fugă de Warner însă sunt prinşi din nou, iar de data asta lucrurile devin din ce în ce mai rele. Warner îşi dă seama că o poate atinge pe Juliette şi va profita din plin de acest lucru de acum înainte. Va scăpa Juliette  de Warner şi va rămâne cu Adam să trăiască fericită până la adânci bătrâneţi, asta veţi afla singuri, dar vă spun de acum totul va lua o întorsătură neaşteptată.

Juliette este o fată cu un dar special, care toată viaţa ei a trebuit să trăiască cu frica de a nu omorî pe cineva prin simpla atingere.

        
Tahereh Mafi însufleţeşte o lume aparte în care cuvintele protagonistei te fac să pătrunzi în interiorul poveştii şi să trăieşi odată cu ea dramele prezente de-a lungul cărţii. Fiecare cuvânt, cugetare a Juliettei este ca un fulg de nea fragil, autoarea, bazându-se pe puterea cuvintelor şi pe fluiditatea lor pentru a crea magie şi o poveste de neuitat.

       

Personajele sunt bine conturate şi reflectă părţi distincte din Restauraţie, de asemenea vârstele acestora sunt mereu mai mici de 25 de ani. Parcă noua societate este creată doar pentru tineri.

         
Kenji un personaj de care nu am amintit mai sus în recenzie dar de care o să vă placă cu siguranţă, este singurul dintre toate personajele care reuşeşte să găsescă partea amuzantă în orice situaţie până şi atunci când este împuşcat şi aproape omorât.
         
În concluzie, trebuie să citiţi cartea, este una dintre cele mai bune cărţi apărute la editura Leda şi majoritatea cititorilor de fantasy susţin că este cartea lor preferată.

"Cuvântul e mai mult o respiraţie întretăiată în timp ce-i iese de pe buze şi eu mă întorc şi nu ar trebui, dar o fac iar el se uită la mine."