Recenzie:Stephen Chbosky-Jurnalul unui adolescent timid

by 20.4.14 0 comentarii
”Știu că toate astea vor fi doar povești într-o zi. Și fotografiile noastre vor deveni poze vechi. Vom fi mama sau tatăl cuiva. Dar acum, aceste momente nu sunt amintiri. Acum se întâmplă, sunt aici și o privesc. Și e atât de frumoasă. Acesta e un moment în care îți dai seama că asta nu e o poveste tristă. Ești viu, și te ridici în picioare și vezi luminile de pe clădiri și toate te fac să te gândești. Și asculți acel cântec și ești în mașină cu oamenii pe care îi iubești cel mai mult pe lume. Și în acest moment, îți jur, noi suntem infiniți.” 

Descriere:(editura Trei)
#1
New York Times Bestseller


Să stai pe margine poate fi un avantaj.
Dar vine o vreme când trebuie să intri în ring.


Primul an de liceu e cel mai greu.
Îţi faci noi prieteni, te îndrăgosteşti cu adevărat, nu te mai înţelegi deloc cu părinţii.
Să creşti mare e mai complicat decât ţi ai imaginat vreodată.

Jurnalul unui adolescent timid a făcut senzaţie la apariţie, dobândind statutul de carte cult, vânată asiduu de adolescenţi.
The New York Times
Intră în lumea lui!
Aflat în pragul adolescenţei, Charlie se hotărăşte să-şi povestească viaţa unui prieten imaginar, căruia îi trimite o serie de scrisori intime.
Prins între dorinţa de a şi trăi viaţa şi tendinţa de a fugi de ea, Charlie, se trezeşte obligat să exploreze un teritoriu până acum necunoscut. Acela al primelor întâlniri şi al casetelor cu compilaţii, al problemelor de familie şi al prietenilor adevăraţi. Şi caută neîncetat „melodia perfectă" a unei „călătorii perfecte" în care „să se simtă infinit".

O poveste despre trecerea de la copilărie la adolescenţă în tradiţia celebrului De veghe în lanul de secară. Reflecţiile lui Charlie asupra vieţii, dragostei şi prieteniei sunt profunde şi înduioşătoare, iar vocea narativă are o muzicalitate aparte.
USA Today


Descriere:
Charlie, eroul cărţii este un puşti cu totul deosebit. Dacă în liceu de obicei adolescenţii îşi fac prieteni noi, îşi găsesc adevărata dragoste, se înscriu în diferite cluburi și merg la cele mai nebunești petreceri posibile, Charlie preferă să-și petreacă timpul în fața unor hartii cu un pix în mână scriindu-i unui prieten imaginar "aventurile" lui.
       
Adolescentul vede în liceu un nou început, posibilitatea de a trece peste tragica pierdere a celui mai bun prieten al săși singurul, precum și peste pierderea persoanei care i-a oferit afecțiune sinceră, mătuşa lui.
       
Noul său profesor de engleză este primul prieten pe care și-l face Charlie la liceu, el fiind cel care încearcă să-i deschidă noi orizonturi băiatului șîîndeamnă să citească.
     
 “Deci presupun că suntem cine suntem dintr-o mulţime de motive. Şi poate că nu vom şti niciodată o mare parte din ele. Dar chiar dacă nu avem puterea de a alege de unde venim, încă putem alege încotro ne îndreptăm. Încă putem face diverse lucruri. Şi putem să ne simţim în regulă referitor la ele.” 

”Nu ştiu dacă te-ai simţit vreodată astfel. Că îţi doreai să dormi sute de ani. Sau pur şi simplu, să nu exişti. Sau doar să nu conştientizezi că exişti. Sau ceva de genul. Cred că să vrei asta e foarte morbid, dar e ceea ce îmi doresc când ajung aşa. De aceea încerc să nu gândesc. Îmi doresc doar ca totul în vâltoarea asta să se oprească.“

Curând Charlie face cunoştinţă cu distracția, adevărata distracţie din liceu pe care nu o uiți niciodată. Petreceri nebune care se sfârsec cu beţii crunte, bătăi, prima dragoste care te face să-ți pierzi capul, sentimentul plăcut pe care ți-l aduce sexul, extazul provocat de droguri și prieteniile  adevărate, toate aceste îl învăluie pe Charlie imediat ce se împrieteneşte cu Patrick și Sam. Toate aceste noutăţi care intră în viața adolescentului timid nu-l fac să se exteriorizeze, să se distreze, el rămâne închis în sine șține totul pentru el. Curând el devine umărul pe care fiecare îşi varsă amarul și ajunge să pună fericirea celor din jur înaintea lui ceea ce îl face un adevărat prieten.
     
Scrisorile pe care le adresează prietenului său sunt sincere și profunde, Charlie alege mereu cele mai firave cuvinte pentru a se exprima, la fel cum face și cu sentimentele pentru cei din jur, deşi rareori aceștia îi răspund în acelaşi fel.
     
  ”Lucrurile se schimbă. Şi prietenii pleacă, ne părăsesc. Iar viaţa nu stă în loc pentru nimeni.”



"Jurnalul unui adolescent timid" este o carte captivantă care descrie perfect viața adolescenților în primii lor ani de liceu cu toate nebuniile pe care le fac și printre ei apare și Charlie. Un băiat timid care îi pune pe cei din jur mai presus de propria persoană și care trăiește fiecare moment cu o intensitate deosebită.
        
Patrick și Sam sunt frații vitregi dar care se înţeleg ca și cum ar fi frați adevărați sunt cei care îl inițiază pe Charlie în lumea distracției. Cu toții întîlnim adolescenți tipici ca ei în oricare liceu.
       
Patrick  impresionează imediat cititorul prin personalitatea lui libertină, gata de orice oricand. Nu-i este teamă să arate cine este el cu adevărat și de ce este în stare. Glumele lui care vin mereu la momentul potrivit reușesc să-l binedispună și pe cel mai morocănos tip.

Unknown

Developer

Hi, I'm Biliana, the author of Wanderlust blog.Passionate about books,filmmaking and literature,I created this blog to share with you my favourite books, quotes and channels.Enjoy.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu