Se afișează postările cu eticheta Diana de vanilie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Diana de vanilie. Afișați toate postările

  O mică parte din cuvintele Dianei Sorescu, sper să vă vindece inimile rănite!
Nu te învaţă nimeni cum să treci peste o despărţire. Nu există un manual. Nu există cuvinte care să panseze rănile, culori care să umple abisul din inimă,gânduri care să limpezească haosul din minte. Atunci când te desparţi de fiinţa iubită,durerea e atât de vie încât o poţi atinge. Are forma amintirilor tale.Şi miroase a gheaţă şi a păsări negre. Iar timpul stă pe loc. Fiinţa ta pluteşte inertă şi-ţi auzi sângele cum clocoteşte şi strigă numele ei. Sau al lui. Şi ai vrea să-ţi dizolvi sufletul, şi carnea, şi întreaga făptură. Poate aşa vei reuşi să nu mai simţi.

     Fiecare despărţire e un dans macabru al iubirii.

     Atunci când pierzi omul iubit, o părticică din tine pleacă cu el. Pentru totdeauna. Şi e o mare tâmpenie să credem că locul acelei persoane va fi, vreodată, umplut de altcineva. Pentru ca nu-i aşa. Fiecare poveste de dragoste pe care o trăim, atunci când se sfârşeşte, lasă un semn etern, unic infailibil. Un x scrijelit în scoarţa fiinţei, scris de voi amândoi, ţinându-vă pentru ultima oară de mână. 

                                                                                         (Diana de Vanilie)