Recenzie și citate: Antoine de Saint-Exupery-Micul Prinț (O călătorie înapoi în copilărie)

by Unknown 15.7.14 0 comentarii carte micul print carte pentru copii cartile copilariei Cărți Micul Prinţ micul prinţ o carte pentru toate vârstele Recenzie micul prinţ Recenzii

Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry (n. 29 iunie 1900, Lyon - d. 31 iulie 1944, deasupra Mării Mediterane) a fost romancier, eseist și reporter francez, aviator căzut pe frontul antifascist. S-a făcut cunoscut unui cerc larg de cititori în special datorită povestirii „Le Petit Prince“ („Micul Prinț“, 1943), una din cele mai răspândite cărți din lume. De-a lungul a 70 de ani, "Micul Prinţ" a fost tradusă în mai mult de 270 de limbi şi dialecte, existând chiar versiuni în limbi dispărute, precum latina sau aramaica. În multe ţări, această operă literară serveşte drept suport pentru numeroase programe pedagogice şi de Învăţare a limbii franceze.

Pe când eram copil, locuiam într-o casă veche, care ascundea o comoară. Fireşte că nimeni n-a dat de ea, sau poate nici nu s-a hărăzit nimeni să o caute. În schimb, toată casa era pătrunsă de vraja ei. Casa mea ascundea în sânul ei o taină...

De la apariţia sa din 1943, cartea lui Antoine de Saint-Exupery a fost vândută în peste 145 de milioane de exemplare, 12 milioane fiind vândute numai în Franţa. 

       
Având forma unei povestioare pentru copii, ''Micul Prinţ'' tratează diverse teme precum dragostea adevărată, frumosul, prietenia şi alte calităţi regăsite în lumea adulţilor, dar pe care doar un suflet de copil le poate aprecia.

      

Descriere:

De 67 de ani, Micul prinţ v-a cucerit sufletele, devenind un mit care a captivat întreaga planetă. Un gen aparte, fiind în acelaşi timp şi poveste poetico-filosofică şi mit iniţiatic, cartea ne aduce în prim-plan valorile umane, responsabilitate şi legatura între oameni, toleranţa şi spiritul de aventură. Este un titlu accesibil tuturor categoriilor de vârstă, o poveste simplă şi fermecătoare, spusă într-un limbaj simplu, dar plin de poezie. O poveste încântătoare despre copilărie, singurătate şi prietenie.

        
„Am trăit astfel singur, fără a avea pe cineva cu care să stau de vorba cu adevărat, până ce am avut o pană în deşertul Sahara, acum şase ani. Se stricase ceva la motor. Şi cum n-aveam cu mine nici mecanic, nici pasageri, mă pregăteam să încerc să fac, de unul singur, o reparaţie dificilă. Era pentru mine o problemă de viaşă şi de moarte. Abia mai aveam apă de băut pentru opt zile. În prima seară am adormit pe nisip, la o mie de mile de orice ţinut locuit. Eram mult mai izolat decât un naufragiat pe o plută în mijlocul oceanului.

        
Vă închipuiţi atunci surpriza mea, în zori, când m-a trezit un glas firav şi ciudat. Zicea: - Te rog... desenează-mi o oaie! - Poftim?- Desenează-mi o oaie... Am sarit în picioare de parcă aş fi fost lovit de trăsnet. M-am frecat la ochi. M-am uitat cu atentie. Şi am văzut un prichindel cu totul extraordinar care mă privea cu gravitate. (...) M-am uitat aşadar la acea apariţie făcând ochii mari de uimire. Nu uitaţi că mă găseam la o mie de mile de orice ţinut locuit.
      
Or, omuleţul meu nu mi se părea a fi nici rătăcit, nici mort de oboseală, nici mort de foame, nici mort de sete, nici mort de frică. Nu avea deloc înfăţişarea unui copil pierdut în mijlocul deşertului, la o mie de mile de orice ţinut locuit. Când am izbutit în cele din urmă să vorbesc, i-am spus: - Dar... ce faci aici? Iar atunci el îmi repeta, foarte bland, ca pe un lucru foarte serios: - Te rog... desenează-mi o oaie... (...) Şi aşa am făcut cunoştinţă cu micul prinţ.“ - Antoine de Saint-Exupery

        Recenzie:

Povestea ''Micului Prinţ'' prezintă legătura dintre lumea celor mici, a copilăriei, a inocenţei prin care cu toţii trecem şi lumea adulţilor care uită de minunăţiile acelei lumi odată ajunşi la vârsta maturităţii. Povestea se desfăşoară pe două planuri, cel al adultului reprezentat de un pilot blocat în deşertul din Sahara şi de un băieţel, un prinţ de pe o planetă îndepărtată.

        
Catalogată ca o carte pentru copii, Micul Prinţ descrie călătoria unui adult înapoi pe tărâmul copilăriei, înapoi pe tărâmul magiei şi al imaginaţiei unde iubirea sinceră este cea mai de preţ valoare astfel cartea depăşindu-şi condiţia de lectură pentru cei mici.

        
Acţiunea cărţii începe cu o amintire a autorului din vârsta copilăriei când a încercat să deseneze un elefant înghiţit de un şarpe, însă majotitatea adulţilor nu i-au înţeles intenţia susţinând că desenul său reprezintă o simplă pălărie. Autorul trecut de vârsta copilăriei a continuat să arate desenul unor persoane pe care le considera capabile să îl înţeleagă, unor oameni care păreau să perceapă realitatea în felul său, însă de fiecare dată răspunsul a fost mereu acelaşi ''aceasta este o pălărie''. După multe încercări eşuate de a le prezenta celorlalţi desenul, autorul renunţă să mai arate lumii propria viziune asupra tinereţii, asupra lumii şi se înscrie în conversaţii banale cu restul adulţilor.

         
În una dintre călătoriile lui, autorul se prăbuşeşte în deşertul Sahara unde îl întâlneşte pe Micul Prinţ, singura persoană capabilă să-l înţeleagă, fiind capabil să vadă dincolo de palpabil. Acesta îi cere aviatorului să-i deseneze un mieluşel pentru planeta lui.

-Te rog… desenează-mi un miel...

Cînd misterul este prea impresionant, te laşi copleşit şi faci ceea ce ţi se spune. Pe cît de absurd îmi părea, la mii de kilometri depărtare de orice ţinut locuit şi în pericol de moarte, mi-am scos din buzunar o foaie de hîrtie şi un pix. Dar mi-am amintit atunci că studiasem mai ales geografia, istoria, aritmetica şi gramatica şi îi spusei omuleţului - cu un pic de amărăciune - că nu ştiam să desenez. El îmi răspunse:

-Nu-i nimic. Desenează-mi o oaie.

Cum nu desenasem niciodată o oaie, am refăcut unul din cele două desene pe care le ştiam. Cel cu şarpele boa inchis. Am fost stupefiat să-l aud pe omuleţ răspunzîndu-mi:

-Nu! Nu! Nu vreau un elefant într-un boa. Un şarpe boa este foarte periculos, iar un elefant este prea mare şi încurcă. La mine este foarte puţin loc. Am nevoie de o oaie. Desenează-mi o oaie.

Atunci am desenat:

El privi atent, apoi spuse:

- Nu! Asta este deja foarte bolnavă. Fă alta.

Am desenat din nou:

Prietenul meu surîse cu amabilitate:

-Vezi bine… asta nu e oaie, e un berbec. Are coarne...

Am refăcut încă o dată desenul meu:

- Asta e prea bătrînă. Eu vreau o oaie care să trăiască mult timp.

Atunci, fără să mai am prea multă răbdare, pentru că mă grăbeam să încep demontarea motorului meu, am schiţat desenul de mai jos şi am spus, puţin nervos:

-Asta e cuşca, iar oaia pe care o vrei tu este înăuntru.

Am fost foarte surprins cînd am văzut luminîndu-se faţa omuleţului care mă judecase pînă atunci:

-E exact ce vroiam! Crezi că îi trebuie multă iarbă acestei oi?

-De ce?

-Pentru că la mine e mic de tot…

-Va fi de ajuns, sigur. Ţi-am dat o oaie mică.

Îşi aplecă spre desen capul şi zise:

-Nu chiar aşa mică… Uite! A adormit…

Şi astfel am făcut cunoştinţă cu micul prinţ.

Autorul vrea să demonstreze că imaginaţia unui copil este nemărginită, precum cea a Micului Prinţ care a regăsit într-o cutie oarecare o fiinţă perfectă pentru el.

        
Prins de vraja călătoriilor sale Micul Prinţ îi povesteşte autorului toate aventurile prin care trecuse, toate planetele pe care le vizitase şi toţi oamenii pe care îi întâlnise, dar cel mai mult i-a povestit despre floarea lui, lucrul cel mai iubit de el. Când a plecat de pe planeta lui, trandafirul era cea mai frumoasă şi mai minunată făptură, însă în timpul călătoriei a întâlnit o mulţime de alţi trandafiri ca al lui. Autorul ne arată că nu este important să avem ceva deosebit şi neîntâlnit, putem avea ceva simplu şi comun dar dacă acel ceva este numai al nostru putem spune cu certitudine că acel ceva este unicat, precum este trandafirul pentru Micul Prinţ.

Micul Prinţ: Voi sunteţi frumoase, dar sunteţi deşarte! Nimeni n-ar avea de ce să moară pentru voi. Floarea mea, fireşte, un trecător de rând ar crede că-i asemenea vouă. Ea însă, singură, e mai de preţ decât voi toate laolaltă, fiindcă pe ea am udat-o eu cu stropitoarea. Fiindcă pe ea am adăpostit-o eu sub clopotul de sticlă. Fiindcă pe ea am ocrotit-o eu cu paravanul. Fiindcă pentru ea am ucis eu omizile, în afară doar de câteva, pentru fluturi. Fiindcă pe ea am ascultat-o eu cum plângea, ori cum se lăuda, ori câteodată chiar cum tăcea. Fiindcă e floarea mea.

Povestea continuă cu întâlnirea Micului Prinţ cu locuitorii planetelor pe care le-a vizitat.       Prima planetă a unui rege care este capabil să controleze stelele ordonândule să facă lucruri pe care deja le fac aici se realizează o analogie cu un adevărat conducător care îşi conduce poporul şi le dă legi atâta timp cât ele sunt convenabile pentru supuşi.

          
A doua planetă este cea a vanitosului care doreşte atenţia tuturor, superioritate faţă de oricine, însă trăieşte singur pe planeta lui admiraţia provenid numai de la propria persoană, aici se poate face referire la persoanele care îşi doresc adoraţie din partea celorlalţi dar pentru că nu sunt suficient de buni preferă singurătatea în care ei reprezintă un ideal.

        
A treia planetă este cea a unui beţiv care bea pentru a uita de ruşinea pe care i-op aduce acest viciu, această planetă îi întruchipează pe oamenii vicioşi care încearcă sau pretind că scapă de un viciu apelând în continuare la el.

        
A patra planetă este cea a amului de afaceri care numără stelele infinite pe care crede că le deţine, el este avarul care tânjeşte după ceva ce nu-i este oferit.

        
A cincea planetă-asteroid se roteşte o dată pe minut şi este deţinută de un lampagiu care trebuie să aprindă lampa noaptea şi să o stângă ziua.

        
A şasea planetă este a unui geograf care îşi petrece tot timpul făcând hărţi, dar nu îşi părăseşte niciodată biroul pentru a explora şi pentru a redescoperi locuri numai bune pentru a face hărţi. Susţine că este treaba exploratorilor să viziteze şi să caute alte locuri, însă în eventualitatea în care ar apărea un explorator pe planeta lui nu s-ar încrede în el ci doar în propriile cunoştinţe. Putem spune că este genul de om de neînduplecat de la credinţele lui care îşi preferă propriile adevăruri deşi ele sunt total greşite.

        
În timpul fiecărei vizite pe care Micul Prinţ o face, el se confruntă cu limitele imaginaţiei adulţilor precum cele ale gândirii. Prinţul dobândeşte cunoaştere despre tainele vieţii de la flori şi de la animale, fiinţe pure care nu sunt marcate de minciună, ură sau alte defecte ale caracterului uman. Deşi Micul Prinţ îl agasează cu întrebări diversificate pe aviator, el este cel care reuşeşte să-i transmită adevărate lecţii aviatorului care pentru ceva timp uitase de copilul care desenase elefantul mâncat de un şarpe.

         
Un alt personaj care mi-a plăcut în mod deosebit este vulpea, prietena pe care Prinţul şi-o face tot în timpul călătoriilor sale. Autorul îi atribuie acestui animal o o filozofie aparte care depăşeşte banalitatea gândirii umane asupra unor valori esenţiale în viaţă precum prietenia.

Vulpea: Tu nu eşti încă pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume...

De asemenea vulpea este cea care îi oferă Micului Prinţ cele mai multe învăţături, ajutându-l să vadă lumea în profunzime aşa cum este ea, nu cum pare a fi. Îl învaţă cum să-şi folosească inima pentru a se ghida în viaţă.

        

        ''Limpede nu vezi decât cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii''

Pentru toate motivele de mai sus şi pentru multe altele pe care probabil am uitat să le scriu iubesc această carte, prima carte pe care am citit-o. Mi-ar plăcea să ştiu care este cartea voastră preferată din copilărie sau care este prima carte pe care aţi citit-o şi care atunci când vă întreabă cineva de copilărie vă apare imaginea ei în minte.