“Îmi amintesc ziua când zăceam în zăpadă,o mică pată de căldura care se răcea,înconjurată de lupi. Mă lingeau,mă muşcau,se agitau în jurul trupului meu,se împingeau.Trupurile lor înghesuite blocau puţina căldura pe care o oferea soarele… Mirosul de mosc al blănurilor lor mă făcu să mă gândesc la câini uzi şi frunze arse, plăcut şi terifiant. Limbile lor îmi topeau pielea, colţii lor puternici îmi sfâşiau mânecile şi îmi smulgeau părul, pătrundeau dincolo de claviculă,spre vena jugulară. Aş fi putut să ţip,dar n-am făcut-o. Aş fi putut să mă zbat ,dar n-am făcut-o. Pur şi simplu,am rămas acolo şi am aşteptat sa se întample,privind cerul lăptos de iarnă,de deasupra mea.”
“Mirosul verii pe pielea ei, cadenţa vocii ei pe care abia mi-o aminteam, senzaţia degetelor ei în blana mea. Fiecare părticica din mine cânta la amintirea apropierii ei.”
“În întunecimea de la marginea pădurii se schimba ceva şi l-am văzut pe lupul meu,stând lângă un copac,nările sale adulmecând carnea din mâna mea.Am fost uşurată că l-am zărit,dar mi-a trecut brusc atunci când şi-a mişcat capul,şi pătratul de lumină care venea din uşa glisantă i-a căzut pe faţă.Vedeam acum că pe bărbie avea sânge vechi şi uscat.Uscat de câteva zile.Nările i-au servit:simţea mirosul de carne de vită din mâna mea.Ori vita,ori familiaritatea prezenţei mele a fost suficientă ca el să facă vreo câţiva paşi,pentru a ieşi din pădure.Mai aproape decât fusese vreodată.Am rămas în faţa lui,suficient de aproape încât aş fi putut să mă întind şi să-i ating blana strălucitoare.Sau să-i şterg pata roşie de pe bot.”
“Eram o fantomă în pădure, tăcut, nemișcat, rece. Eram iarna întruchipată, vântul înghețat sub forma fizică.”
“Credeam că e cea mai frumoasă fată pe care o văzusem vreodată, un înger mic şi însângerat, iar ei vroiau s-o distrugă.”
"În sfârşit, în sfârşit, a păşit pe verandă şi a apărut prima urmă în zapada din curte.
Iar eu eram chiar acolo, aproape la îndemâna ei, dar totuşi la o mie de kilometri distanţă."
“De departe, adânc în pădure, am auzit un vaiet prelung, intens şi apoi încă unul, pe masură ce lupii începeau să urle. Mai multe voci se alaturară, unele scăzute şi triste, altele mai sonore şi mai vesele, un cor frumos şi misterios. Ştiam urletul lupului meu; tonalitatea lui bogată se ridică deasupra celorlalte de parcă ma imploră să îl aud.
Inima mă durea în piept, sfâşiată între dorinţa ca ei să înceteze şi dorinţa ca ei să continue pentru totdeauna. M-am imaginat pintre ei, în pădurea aurie, privindu-i cum îşi lasă capul pe spate şi urlă sub un cer de stele nesfârşite, dar nu m-am culcat până când nu a tăcut şi ultimul lup.”
“Mi-am atins din nou buzele de ale ei şi, de data asta, a fost un sărut complet diferit. Au fost şase ani într-un singur moment, buzele ei prinzând viaţă sub ale mele, cu gust de portocală şi dorinţă.
[...]
Şi apoi, mi-am deschis ochii şi eram doar eu şi Grace – nimic nicaieri, doar eu şi Grace -, ea apăsându-şi buzele una de alta de parcă ar fi vrut să îmi păstreze sărutul în interiorul ei, şi eu agăţându-mă de acest moment care era la fel de fragil ca o pasăre în mâinile mele.”
“L-am mai văzut după aceea,mereu în frig.Stătea la marginea pădurii din curtea noastră din spate,cu ochii lui galbeni fixaţi asupra mea,în timp ce umpleam tăviţa cu mâncare pentru păsări,sau duceam gunoiul,dar niciodată nu se apropia.”
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu