"- Ai promis că n-o să spui niciodatã! Strigă Christina, plesnindu-mă peste braţ.
- Molii, repetă Will. Ţie ţi-e frică de molii?
- N-a fost numai un nor de molii, mărturiseşte ea, ci, cum să zic… un roi. Peste tot. Toate aripile alea şi picioarele şi…
Se cutremură şi scutură din cap.
- Ȋngrozitor, zice Will cu o seriozitate prefăcută. Asta-i fata mea. Dură ca un cocoloş de vată."
"Toate gândurile legate de prudenţa în preajma lui Four mă părăsesc.
- Şi tu te-ai transferat?
- Am crezut că o să am problemă doar cu cei din Candoare, pentru că pun prea multe întrebări, replica el cu răceală. Acum am bătăi de cap şi cu Băţoşii?
- Sigur e din cauză că eşti atât de abordabil, îi zic, pe un ton hotărât. Şi cum. Ca un pat de cuie."
"Plecarea lui Four îmi provoacă agitaţie. Faptul că ne lasă numai cu Eric e ca şi cum ai angaja o doică pe care o vezi tot timpul că ascute cuţite."
"Nu înălţimea e cea care mă sperie: înălţimea mă face să mă simt vie, energică, cu toate organele şi vasele de sânge şi muşchii din corp acordate la aceeaşi gamă. Deodată, îmi dau seama care e problema. El e. Ceva din el mă face să mă simt pe parcă aş fi pe cale să cad. Sau să mă transform într-un lichid. Sau să iau foc."
"Prin urmare, aşa arată răzbunarea lui Molly.(…) O văd că zâmbeşte. Are dinţii strâmbi. Dacă i-aş trage câţiva pumni şi i-aş face să zboare din gură, s-ar putea să îi fac un serviciu."
"Mama îmi ia mâinile într-ale ei şi mă priveşte în ochi. Ȋi privesc genele lungi, mişcându-se atunci când clipeşte. Aș fi vrut să am ceva de la ea pe mica şi simpla mea faţă. Dar bine măcar că am ceva de la ea în creier."
"Undeva, în interiorul meu, există o persoană miloasă, iertătoare. Undeva, există o fată care încearcă să înţeleagă prin ce trec oamenii, care e conştientă că oamenii fac fapte rele, şi că disperarea îi mână spre locuri mai întunecate decât şi-au imaginat vreodată. Jur că ea există şi suferă pentru băiatul măcinat de remuşcări din faţa mea. Dar dac-ar fi s-o văd n-aş recunoaşte-o."
"- Poţi să fii fată pentru câteva secunde?
- Sunt fată tot timpul, îi rãspund, încruntându-mă.
- Ştii la ce mă refer. Ca o fată prostuţă, enervantă.
Ȋmi răsucesc o şuviţă de păr pe deget.
- Mhî.
Zâmbetul ei e atât de larg, încât îi văd şi dinţii din spate.
- Will m-a sărutat.
- Ce? Strig eu. Când? Cum? Ce s-a întâmplat?
- Chiar poţi să fii fată, exclamă ea."
"Ȋn amintirea mea, zâmbeşte. O buză răsfrântă. Dinţii drepţi. Luminiţe în ochi. Râzând, tachinând, mai viu în amintire decât sunt eu în realitate. Era ori el, ori eu. M-am ales pe mine. Dar şi eu mã simt moartă."
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu