Recenzie și citate:Kate Atkinson-Viața ca un joc de crochet

by Unknown 20.4.14 0 comentarii Cărți citate viata ca un joc de crochet Kate Atkinson viata ca un joc de crochet recenzie viata ca un joc de crochet Recenzii

“O slujnicuță de la bucătărie, o fată neștiutoare, susținea că o văzuse pe Lady Fairfax disparând de sub Stejarul Domniței, topindu-se țn depărtare până când rochia de brocart verde nu s-a mai deosebit de arborii din jur. În timp ce figura lui Lady Fairfax se voala din ce în ce mai mult, povestea slujnica, stăpâna aruncase un blestem cumplit asupra neamului Fairfax, trecut și viitor, iar ecoul strident al tipetelor ei monstruoase vibrase în aer multă vreme după ce persoana ei se făcuse nevăzută.”

Descriere:(editura Leda)

A fost odată ca niciodată o pădure imensă, Lythe – vastă şi impenetrabilă, ascunzând în inima ei un mister. Iar la începuturile sale, în acest loc trăia o familie înstărită, Fairfax, într-un conac pe care-l vizitase însăşi măreaţa Gloriana.

     

Dar odată cu trecerea veacurilor, pădurea a fost distrusă şi înlocuită de străzi purtând numele copacilor de odinioară. Familia Fairfax şi-a pierdut strălucirea… ajungând să locuiască în Casa Arden aflată la capătul Intrării Păduceilor. Iar despre ea cu greu se mai putea spune că era o familie…

     

Şi mai erau aşa: Vinny (“mătuşa din iad”) – cu pisicile sale şi cu chipul ei ca un măr pădureţ; Gordon,care de şapte ani uitase de familia lui,iar când şi-a adus aminte de ea,s-a întors aducând cu el o Debbie grasă,care împărţea o singură celulă de creier cu un pudel; şi cei doi copii,Charles şi Isobel.

     

Charles, băieţelul pierdut, cu obrajii ciuruiţi de acnee, care-şi petrecea timpul aşteptând, pe de o parte, să fie vizitat de extratereştri, şi pe de alta, întoarcerea mamei sale.

     

Iar povestirea este spusă de enigmatica Isobel… Născută în casa de pe străzile copacilor,ea descoperă o ruptură în textura timpului şi astfel călătoreşte prin diversele lui găuri de vierme şi coridoare. Isobel are şaisprezece ani şi,la fel ca fratele său,aşteaptă şi ea să se întoarcă mama lor – Eliza,zveltă şi periculoasă,mirosind a tabac,a parfum Arpège şi a sex –,a cărei dispariţie este o parte din misterul care continuă să rămână ascuns în inima pădurii.

„Un roman ca o explozie uriaşă,antrenant,minunat,complet… o dovadă absolut ameţitoare de imaginaţie narativă… grandoare şi bucurie,măiestrie literară şi accesibilitate… o poveste sdipitoare şi plină de viaţă.” - The Scotsman

„Parte poveste cu fantome, parte mister şi crimă, acesta este un roman cu valenţe literare, excelent scris, care se citeşte ca un adevărat thriller.” - Cosmopolitan

„Plin de viaţă şi de imaginaţie,când nostim,când înfricoşător.” – Cressida Connolly,Observer

„Alert şi incitant… scăpărător … un tur de forţă!” - Penelope Lively,Independent

”Înainte de început este neantul, iar neantul, neregăsindu-se nici în timp, nici în spațiu, se situează prin urmare dincolo de puterea imaginației noastre. Nimic nu poate ieși din nimic, doar dacă nu este începutul lumii.  Așa începe totul, prin cuvânt, iar cuvântul ete viață. Neantul este transformat  printr-o gigantică explozie, care lasă timpul să mijească și imaginația să înceapă.”-Eliza  

Recenzie:

”Viața ca un joc de crochet” este acel gen de carte pe care dacă o citești și nu ești suficient de atent pierzi detaliile și mai ales șirul evenimentelor. Acțiunea nu este desfășurată pe un singur fir narativ-viața lui Isobel-naratoarea, ci pe mai multe planuri distincte care pornesc de la ea. Deși la început nu am înțeles mai nimic, pentru că întâmplările sunt amestecate și nu-i înțelegeam rolul acelei povestiri de la începutul cărții, deabea la sfârșit începutul capătă sens, când povestea continuă. Poți spune că povestea în sine pornește de la un soi de legendă, mit, iluzie, mai precis posibilitatea de a străbate timpul. Și prin asta nu ma refer la a călători propriuzis în timp, ci a retrăi involuntar anumite secvențe din viață care s-au întâmplat déjà sau care urmează să se întâmple.

 

Este curios cum un singur personaj poate întruchipa alte 100 și cum tot el poate influenţa vieţile celorlalți la o singură privire aruncată cu patimă și puţin dezmăț.

Deşi povestea este spusă din perspectiva lui Isobel, o fata de 16 ani, iar uneori apar sincope în care ne sunt povestite întîmplări din trecut de un narator anonim, personajul care captează toată atenţia este Eliza, femeia misterioasă care a apărut de nicăieri și care a reuşit să fure inimile tuturor. Orice bărbat rămâne prins în farmecele ei și nu are cale de întoarcere. Ea este cea care deşi aşează o singură viaţă duce multe altele pe ascuns, unele nu prea cuminţi, de care Isobel va afla mai mult sau mai puțin.

Drama din prezent a familiei se desfășoară în jurul Elizei, care a lăsat răni adânci în sufletele tuturor. Fiecare este afectat într-o oarecare măsură de dispariția ei, dar și ușurat totodată. Eliza reprezenta atât sufletul familiei și singura suficient de inteligentă încât să tragă sforile orașului ci și femeia puternică care a fost nevoită la nașterea fetiței ei să rupă cordonul ombilical cu dinții. Tragic nu ?

Isobel este cea care simte cel mai mult lipsa mamei ei, fata fiind de altfel și cea mai iubită de Eliza, probabil datorită faptului că spre deosebire de fratele ei și de restul familiei Fairfax ea este singura capabilă să se descurce în situații neașteptate. În plus, fata duce lipsă de un model feminin adecvat care să o ajute să treacă peste adolescență, în fond o mătușă nebună și nemăritată care se îmbracă mereu ca o văduvă, sau o bunică desprinsă din cărțile victoriene sau chiar noua soție a tatălui care a dispărut cu mult timp în urmă și s-a întors însărcinată nu reprezintă un model.

Cum mama ei nu este de găsit, rolul modelului feminin trebuie să-i fie rezervat cuiva. Mătușa ei Vinny, cea de care vorbeam mai sus, sau obsedata de pisici, pe care le îngrijește mai mult decât pe ea și pe fratele ei Charles. Cea de-a doua, Debbie, o ființă plăpândă sau nici nu știu cum să o descriu. Știți genul ăla de oameni care se fac inutili prin simpla lor prezență și care nu sunt capabili nici să facă un ceai sau pâine prăjită și suferă de o naivitate soră cu tâmpenia ? Ei da, așa am văzut-o eu pe Debbie. Tatăl lor pur și simplu le-a plasat-o copiilor în viață fără niciun avertisment ci doar într-o zi s-au trezit cu ea.

Toate personajele sunt ciudate, diferite, depășesc orice graniță a normalului pe care o regăsim în mod normal în cărți.