Recenzie și citate: Lavinia Călina-Ultimul avanpost

by 13.7.15 0 comentarii

”Ai avut vreodată coșmarul acela groaznic în care te cufunzi în întuneric, în care te simți pierdut, rătăcit, coșmarul acela în care alergi și alergi, te zbați, încerci să fugi, să o iei la goană, dar nu faci nicio mișcare? Coșmarul în care simți cum se apropie pericolul, în care toate simțurile tale sunt în alertă și ești conștient că trebuie să faci ceva până nu e prea târziu, însă nu poți clinti un mușchi? Coșmarul acela în care frica te macină, corpul îți paralizează și singurul lucru pe care îți vine să îl faci e să țipi după ajutor, asta dacă ai mai avea forța să deschizi gura? Ei bine, eu îl am aproape în fiecare seară.”


Descriere:
Al treilea Război Mondial a luat sfârşit, iar România anului 2046 este Regat. Logodită cu prinţul Alex şi fiică a Ministrului de Interne, tânăra Diane trăieşte o viaţă luxoasă şi lipsită de griji, ocupată cu discursuri, dileme cu cea mai potrivită garderobă a zilei şi păstrarea aparenţelor cuplului regal.

Printre petreceri, călătorii obositoare, speech-uri învățate pe de rost și accesele de furie ale prinţului, Diane contemplă fără prea mult entuziasm un viitor previzibil. Însă viața i se schimbă complet într-o singură noapte, atunci când este răpită de către un grup de rebeli, pentru care guvernarea autoritară a regatului întruchipează răul absolut.

Acţiune, răsturnări neaşteptate de situaţie, intrigi, romance – iţele unei poveşti în care eroina învaţă două adevăruri cruciale: nimeni nu este cine pare la prima vedere, iar alegerile luate au întotdeauna consecințe.

Va reuși Diane să risipească misterul și, mai ales, va reuși să descopere în final care este adevărata ei identitate?

Dacă te-a atras trilogia Jocurile foamei, trebuie să citeşti Ultimul avanpost. Vei fi fascinat!” (Radical Art)

O distopie în context autohton care, culmea!, îţi este în acelaşi timp foarte familară, dar şi exotică. O alegere perfectă pentru serile târzii.” (Anna Vary)

Recenzie:
Știți cărțile acelea pe care ați dori să le citiți, dar descrierea de pe spate nu vă încântă și renunțați la ele, sau acele cărți bune care la prima vedere par un stereotip ori o copie transpusă în ceva mai banal al unui roman de succes, sau cea mai mare problemă a mea, nu știți nimic de autor și nu ați auzit despre acea carte așa că o așezați din nou pe raft și plecați fără să o cumpărați, ei cam așa aș descrie eu cartea asta. Spre deosebire de alte cărți publicate de autorii noștri, Ultimul avanpost are o copertă reușită care se potrivește perfect cu viziunea post apocaliptică a autoarei, însă ca să fiu sinceră, descrierea nu m-a atras. Când am auzit despre Al Treilea Război Mondial și de România Regat, da sigur de parcă România ar rezista unui Război Mondial de amploare și să mai și devină Regat pe urmă, am zis gata nu am ce citi. Iar în ceea ce privește descrierea prințesei, nici gând, eu una  nu i-am dat nicio șansă. Totuși am ajuns să am cartea datorită bunicului meu care a văzut că mă uitam la ea și care a crezut că nu am bani la mine ca să mi-o cumpăr așa că a cumpărat-o el pentru mine.

Cartea este ușor de citit și dacă te străduiești o poți termina într-o singură zi. Accentul este deplasat de pe personaje pe acțiune. Totul este descris în amănunt, cu mici ezitări pe alocuri, probabil pentru că autoarea își dorește ca cititorii să se regăsească în peisaj și să-l modeleze și ei într-un oarecare fel. Oricum pentru unul din primele volume dispotice ale literaturii noastre este foarte reușit.

„Sunetul pe care îl face un glonț când străpunge pielea e îngrozitor, oribil, grotesc, e surd, difuz, dar dacă te concentrezi, poți să îl distingi. Un poc, glonțul intră, iar viața iese din corp. E chiar simplu, dacă stai să te gândești. Dar să auzi vreo zece astfel de sunete unul după altul, e insuportabil, macabru, oricât de tare ai fi, te poate zgudui din temelii.”

Cum spune și descrierea România devine Regat, iar orice Regat are și o prințesă, în cazul de față Diane. O fată cu influență, logodită la rândul ei cu un prinț pentru sporirea puterii pe numele lui Alex, cu o viață bine pusă la punct de către alții, rezumand asta Diane are viața unei prințese obișnuite.

Cei doi protagoniști regali sunt opuși de altfel cum mă și așteptam. Alexandru acel aparent Făt-Frumos, dacă tot vorbim de scrieri românești este întruchiparea unui msogin bădăran, pentru are femeile nu sunt altceva decât accesorii de purtat la braț, fără minte sau sentimente. Bine recunosc mi-a plăcut cum a construit acest personaj atât de antipatic. Prin el, trăsăturile Dianei par mult mai perfecte și calitățile ei de asemenea.

Mai este și un Gardian, nu orice Gardian, Dan, un tip misterios care lasă urme de întrebare. Dan nu lasă niciodată să i se citească gândurile sau intențiile și pare mai mult o umbră, un strateg care preferă să stea în spate și să planifice lucrurile nu să se avânte fără un plan. De asemenea el este unul dintre personajele cu cele mai multe secrete, secrete care după mine nu au fost mult prea dezvăluite în primul volum.


Cartea seamănă foarte mult cu ”Jocurile Foamei” și nu exagerez când spun că foarte mult. Apare o lume dispotică-bifat, România este împărțită și ea într-un fel de districte-bifat, orașele din viitor nu vor mai avea nume, ci vor fi simple numere sau coduri-bifat, diferențele majore dintre clasele sociale, unii mult prea bogați precum cetățenii Panemului-Diane și Alexandru, iar alții săraci locuitorii districtelor și a suburbiilor să le spunem așa-bifat, armele umane, ”proiectate” pentru protecție ( nu știu dacă m-am făcut înțeleasă aici)-bifat. De asemenea mi s-a părut că seamănă mult și cu Atingerea lui Juliette, Alexandru-Warner; atitudinea lui Diane seamănă pe alocuri cu cea a lui Juliette, iar Dan aduce și el Adam- gardianul dechizat care este mult mai mult decât lasă să se vadă.

Totuși cum am spus și la început pentru unul din primele volume dispotice ale literaturii noastre este excelent și deși seamănă mult cu alte volume de afară acțiunea diferă și ne face să ne dorim să citim și mai mult cartea.

Unknown

Developer

Hi, I'm Biliana, the author of Wanderlust blog.Passionate about books,filmmaking and literature,I created this blog to share with you my favourite books, quotes and channels.Enjoy.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu