Capitolul 5- You didn't want to go anywhere else, nothing could satisfy you till you left, so you went away

by Unknown 6.7.14 0 comentarii Bambi eyes

   Ne dezlipim buzele uşor în timp ce ochii noştri se întrepătrund. Matt îmi cuprinde faţa între degete şi-mi strecoară unul dintre degete sub ochi prinzând o lacrimă înainte să-mi alunece pe obraz. Îmi zâmbeşte.

       Acel zâmbet care mă linişteşte înainte de un examen, acel zâmbet care îmi spune mereu că totul va fi bine, acel zâmbet care îmi alungă tristeţea prin simplul lui portret.

        Îmi cobor ochii spre buzele lui pline, acum şi mai mari din cauza sărutului şi brusc mă inundă o aromă de măr caramelizat ca cele pe care le mâncam când eram mici, ceva dulce şi proaspăt în acelaşi timp.  Acel gust familiar care mă liniştea oricând, asta sunt buzele lui pentru mine o linişte profundă pentru haosul sufletului meu.

        -Buzele tale sunt la fel de cremoase cum îmi aminteam chiar dacă nu mai sunt mânjite de gem. 

      Îşi trece degetul mare peste buza mea inferioară apoi mă abandonează şi porneşte motorul maşinii ca să putem pleca.

         Întreg drumul spre casa mea este cuprins de linişte. Eu prefer să nu spun nimic pentru că tocmai m-am sărutat cu cel mai bun prieten al meu, iar el probabil tace pentru că mă cunoaşte şi ştie cel mai bine ce simt acum.

     Când maşina opreşte în faţa casei o văd pe Elena. Stă în faţa casei învelită într-un capoţel de mătase care probabil îi ţine mai mult de frig decât de cald, însă pentru ea imaginea este mai presus de orice, indiferent care ar fi acel orice. Ies din maşină şi îmi scutur hainele cât pot de bine pentru a remedia puţin situaţia. Îmi trec mâinile prin păr şi îi mulţumesc în gând lui Matt că în loc să mă ciufulească când ne sărutam el îmi alegea uşor firele de păr ieşite din coadă şi m-i le trecea pe după ureche.

    -Bună seara doamnă Dimitar, ce mai faceţi? Elena trece repede peste faptul că îi pronunţă greşit numele pe care l-a primit de la răposatul ei soţ, dar totuşi faptul că un tânăr ca el o vede bătrână nu-i convine.

        -Elena, numele meu este Elena şi aş prefera să îmi spui aşa. Oricum salutare şi ţie Matt şi mulţumesc că mi-ai adus nepoata acasă, îi zâmbeşte recunoscătoare dar ştiu că nu este, apoi se uită la mine cu o privire care spune '' Ce naiba cauţi tu cu băiatul ăsta la ora asta şi de ce eşti toată răvăşită într-un hal fără de hal?'' 

     -Matt a fost drăguţ să mă aducă acasă pentru că Aris a făcut o mică criză de personalitate la cafenea şi nu o mai puteam lăsa la volan dacă nu vroiam să ne întoarcem acasă cu vreo doi oameni pe capota maşinii. Elena face ochii cât cepele apoi îşi drege glasul pentru a masca uimirea.

        -Sper că nu a băut prea mult şi dacă s-a întâmplat asta sper că ă-aţi luat cheile şi aţi chemat un taxi pentru ea. Bun acum începem să ne purtăm ca o mamă protectoare. Am una vreau să ţip la ea, sau măcar aşa cred.

        -După cum am spus am fost într-o cafenea şi Aris nu a avut de-a face cu alcoolul de mult timp. Asta dacă nu punem la socoteală evenimentele de sâmbăta trecută dar ţin acest amănunt pentru mine.

       -Sigur este totul în regulă? Şi ştiu că mai mult face referire la mine decât la Aris dar prefer să nu devin eu subiectul discuţiei.

         -A avut doar o zi grea , n-ai de ce să-ţi faci griji. 

         Numai în cazul în care bătaia dintre ea şi Camille a continuat. Deja îmi pot imagina un reportaj de pe National Geographic cu privire la descendenţa oamenilor din maimuţe '' Şi după cum puteţi vedea, asemeni suratelor noastre primate, două tinere se luptă pentru masculul speciei''.

         -Mă bucur că totul este ok cu ea, dar tu... face o mică pauză şi mă examinează. Arăţi diferit domnişoară şi îi aruncă lui Matt o privire care îi poate reteza oricând capul. Mulţumesc că ai adus-o întreagă acasă, sulbiniază cuvântul întreagă. Ai vrea să rămâi la o gustare.

         Întrebarea ei este mai mult de politeţe şi atât Matt cât şi eu ştim că Elena nu-l vrea în preajma mea.

         -Pentru puţin doamnă Dimitar şi vă mulţumesc pentru invitaţie dar trebuie să plec.

         -Încă un lucru Matt. El se întoarce şi o priveşte. Elena, nu uita.

       Îmi târăsc picioarele obosită peste verandăfăcându-i semn cu mâna lui Matt după care trec de Elena fără să o bag în seamă.

      -M-ai dezamăgit să şti, profund. Mda cred şi eu. Ce cauţi cu băiatul ăla arătând aşa când şti ce părere am eu şi tatăl tău despre asta? Doar nu ai făcut ce cred eu că ai făcut. De fapt ce dă de înţeles aspectul tău.
        Elena se lasă pe canapeaua din sufragerie apoi îşi îngroapă faţa în palme. Îmi aruncă o privire cruntă printre degete apoi un zâmbet viclean de care numai ea poate fi în stare.
       -Ce se întâmplă cu tine, adică ştiu că eşti la o vârstă critică şi tot tacâmul dar nici chiar aşa. Chiar credeam că te-am crescut mai bine de atât. Ai ajuns să...
       -Să ce?Să mă tăvălesc cu cel mai bun prieten al meu prin tufişuri? Asta am ajuns? Asta era ceea ce ai vrut să spui tu mai devreme?
        -Îmi pare rău, şti că nu asta vroiam să spun dar...
    -Las-o baltă nu este nimeni în jur care să ne audă nu trebuie să faci pe mama protectoare, păstrează-te pentru când o să ai propriul copil. Şi cu asta plec în camera mea.

 *  *  *

        Când intru în clasa domnului Labronski, Fay îşi flutură braţele în direcţia mea pentru a-mi atrage atenţia, apoi bate cu palma locul liber de lângă ea. Fay se aşează mereu în primele bănci. Pretextul ei o mai bună perspectivă asupra lecţiei. Adevărul, o pasiune ascunsă pentru domnul Labronski şi cine o poate condamna. Domnul Labronski este atrăgător într-un fel de patruzeci de ani. Este înalt, chiar foarte înalt cum sunt ruşii de altfel, cred că atinge doi metri. Are o personalitate puternică şi un ceva doar al lui, dar eu tot cred că ceva la el este de-a dreptul malefic.
        Fay îmi dă un ghiont când îl vede intrând în clasă, apoi îmi strecoară printre degetele răsfirate un bileţel.

''Sper că nu ai uitat de petrecerea de diseară. Să nu cumva să îndrăzneşti să nu vi!!! A şi pune şi tu pe tine ceva mai sexy renunţă la blugi măcar pentru o seară.  Vezi să nu uiţi şi de mască, nota mea personală pentru petrecere. La opt să-ţi muţi fundul ăla sexy la mine şi refuzul nu este o opţiune drăguţă!!!''

        Stilul inconfundabil al lui Fay, lovesc cu barosul apoi tai cu totporul.

       -Poate cineva să ne lumineze şi cu cea mai mică frântură din gândurile lui cu privire la subiectul nostru principal ''Infernul/Moartea'' 

        Domnul Labronski îşi plimbă privirea peste clasa transpirată din cauza emoţiilor.

      -Domnişoară Gier ce zici, ai vrea să ne împărtăşeşti ceva din gândurile tale. Domnul Labronski ricică o sprânceană spre ea în timp ce se apropie de banca noastră.

        -Eu ăăă, adică ce vreau să spun este că după moarte nu mai există nimic, odată ce ai murit, gata, se uită la mine iar eu îmi pleznesc una peste frunte.

         Dante nu a avut aceeaşi idee când a scris Divina comedie dar cine ştie. Întreaga clasă se pune pe chicotit, iar mai apoi pe râs până când domnul Labronski se apropie de banca noastră cu o mină serioasă.

        -Adică ceea ce vreau să spun este că noi ca fiinţe suntem legate de un destin precum Dante, dar dacă dispărem şi destinul nostru pe pământ moare.

        -Sunt sigur că nu aşa ai dat de înţeles prima dată, dar totuşi ceva vrei tu să spui acolo. Şi domnişoară Gier mai uşor cu ''adică'' .

        Îi zâmbeşte dar fără să se vadă asta şi în ochii lui apoi o pofteşte jos.

        -Vedeţi voi, omenirea este un fel de însumare a voinţelor înfrânate de acest destin care este sau nu adevărat asta depinde de fiecare.  Iubim, de cele mai multe ori cu pasiune, simpla dragoste de care ar trebui să beneficiem nu este suficientă pentru noi. Suntem mereu în căutarea negăsitului, vrem să cunoaştem mai mult decât ne este dat să ştim, iar de cele mai multe ori ne prăbuşim la baza aspiraţiilor noastre.

        Se mişcă graţios printre bănci de parcă nu ar avea înălţimea unui viking.

        -Dante, rătăcit într-o pădure când se afla în căutarea unei ramuri pentru sărbătoarea Floriilor este înconjurat de trei animale de pradă, o panteră, un leu şi o lupoaică. Poetul Virgiliu îi iasă în cale să îl ajute şi îi spune că singura pobibilitate prin care ar putea ieşi din pădure ar fi să traverseze Infernul. Îmi poate spune cineva ce era scris pe poţile Infernului?

       -''Lasciate ogni speranza, voi ch'intrate.'' Vocea lui Cam sună parcă dublată imediat ce rosteşte cuvintele.

       -Chiar aşa. Acum să revenim la destinul despre care vorbea domnişoara Gier. Noi chiar suntem una cu destinul nostru, iar în noi se naşte propria eternitate, a timpului pe care îl consumăm în lume.
   -Şi dacă timpul nostru nu este acum, dacă eternitatea despre care ne-aţi vorbit nu este acum ci după aşa yisa moarte când sufletul se linişteşte şi poate cunoaşte adevăratele taine ale lumii? Toată lumea se uită mută la mine şi mie îmi vine să-mi trag o palmă peste gură pentru că m-a apucat să fac pe marea filozoafă.
      Clopoţelul sună şi anunţă sfârşitul orei, iar eu răsuflu uşurată ştiind că am scăpat.
    Acasă, îmi îndesc căştile în ureche şi încep să cânt acompaniată de Lana Del Rey versurile de la Blue Jeans. Vocea ei profundă şi pisicită o face pe a mea să pară ca o durere acută pentru urechile ascultătorilor, dar profit de faptul că sunt singură şi-mi fac de cap.

       Îmi fac de lucru cu câteva reviste de modă pe care Elena le-a lăsat în mod intenţionat pe canapea iar gândurile mele sunt brusc întrerupte de o bufnitură puternică. O alta se aude din bucătărie, iar eu imi dau jos căştile din ureghi şi-mi ciulesc urechile spre locul de unde vine zgomotul. O altă bufnitură de data asta sunând mai mult a căzătură este urmată de o înjurătură pe care am să o reproduc cu un beep... 
        Prind între degete vaza în formă de tigru, moştenire de familie a Elenei şi merg spre bucătărie. Uşa bucătăriei este întredeschisă, iar eu profit de moment şi dau buzna înăuntru năpustindu-mă asupra unui spate lat învelit în piele neagră care stă sprijinit de frigider. Fiind luat prin surprindere nu apucă să se ferească ci doar cade la pământ într-un somn liniştit şi sper că şi destul de îndelungat. De azi înainte am să fiu un fan înfocat al acestei creaturi pe căreia unii îi spun artă.
        Las vaza pe blatul din faţa mea şi-l lovesc cu piciorul pe tip apoi fug către uşa. Mda curajoasă mai sunt şi eu, însă după seara trecută am învăţat să fiu mai precaută.
    Eric stă inconştient la picioarele mele cu gura întredeschisă, printre buzele lui sgurgându-se nişte salivă. Dumnezeule mi-am omorât partenerul de laborator. Mă aplec şi îl scutur puternic, nimic.  Îi dau câteva palme, nimic. Apuc repede telefonul şi o sun repede pe Aris.
        -Noroc că m-ai sunat apropo cred că o să întârzii la petrecere, trebuie să am grijă de Joe.
      -Eric este inconştient la mine în bucătăriet la mine în bucătărie după ce l-am lovit cu o vază, dar n-a fost vina mea el s-a strecurat la mine în casă şi...
     -Stai ce? Nu contează vin cât pot de repede. Închide telefonul şi mă lasă cu ochii în soare.
        Un ciocănit mă trezeşte din nebunie peste zece minute şi o înfăţişează pe o Erin plină de bigudiuri, machiată la un singur ochi şi purtând doar un halat de mătase albastru pe ea.
        -Erin? În felul în care este machiată arată mai curând cu un zombi.
      -Nu, Selena Gomez te caută înainte de un concert ca să-ţi dai cu părerea despre hainele ei, normal că sunt eu. Se uită la mine apoi îl vede pe Eric, Bun ce caută bucăţica asta leşinată la tine în bucătările.
        -L-am lovit cu chestia aia în moalele capului. Arăt spre vaza oribilă.
        -Adu ceva care să miroase foarte tare iar eu am să-l stropesc cu apă.
      Fug la baie, i-au parfumul tatei, dar îmi vars jumate din sticluţă pe mine din cauza stresului.
        -Am aruncat cu apă pe el dar tot degeaba tot ce am obţinut sunt nişte mormăieli de la el.
         Îi duc sticla la nas şi când o loveşte cu nasul stropi îi ating buzele. Când dă să se ridice, Erin apucă vaza şi i-a poziţia de luptă să vadă dacă este nevoie să-l imobilizăm din nou.
        -Ce naiba...Eric se apucă de cap şi geme. Ce?De ce te holbezi aşa la mine?
       -Ce naiba cauţi la mine în bucătărie şi de ce ai intrat pe geam, şti avem o chestie numită uşă, ar trebui să o încerci şi tu.
       -Tot tu mă loveşti în cap şi tu eşti aia care ţipă la mine, mă încrunt la el şi mărturiseşte. Bine, bine Fay m-a trimis. Am bătut la uşa dar n-ai răspuns şi am auzit zgomote ciudate aşa că am intrat pe geam să văd dacă eşti bine. 
        Tipul ăsta tocmai mi-a numit vocea zgomote ciudate.
        -Gata destul cu văicăreala. Erin îl apucă de braţ şi îl ridică apoi îl scoate afară. Apropo spune-i lui Fay că javra ei nu şi-a terminat treaba apoi trânteşte uşa.